Clujul intră în lumea bună a parfumurilor

Clujul intră în lumea bună a parfumurilor
Clusterul Transilvania LifeStyle (CTL) a intrat în parteneriat cu cea mai puternică asociere a producătorilor de cosmetice din lume, fiind cooptat şi în reţeaua Cosmetic Clusters International (CCIN). Documentul a fost semnat la Muzeul Luvru din Paris, la cea mai importantă expoziţie din domeniu la nivel mondial.


„Zona Clujului, cea a Transilvaniei în general, este bine văzută pentru că noi nu am  apelat la pesticide, ca în vestul Europei, există plante medicinale şi aromatice deosebite. Clujul se va axa pe producţia bio, dealurile noastre sunt pline de coada şoricelului, margarete, însă cum nu are tehnologia necesară va apela la aceşti parteneri. Ideal ar fi nu numai să culegem florile sau frunzele, ci să le şi procesăm. Avem producători de lavandă pe 1.000 ha, dar sunt terenuri mici şi disparate; nu trebuie să ne limităm în a culege planta, ci a obţine acel ulei preţios. 
 
E mai greu să creezi sau să aduci aici o fabrică de parfumuri, depinde de costuri. Un producător ca Farmec poate intra în asocieri, să facă producţie la comandă sau pe componente. Are şi tradiţie, şi un atu precum Gerovital, care trata inclusiv marii conducători ai lumii. Iar producătorii mici, specializaţi în produse din cătină sau lavandă au şanse pe nişa lor. Noi vom facilita relaţiile cu firmele şi instituţii din afară, vom realiza training-uri, proiecte, vom căuta surse de finanţare”, arată directorul CTL, Radu Mleşniţă, cel care a parafat documentele la Paris. 

Roboţii olfactivi, trimişi pe dealuri

Una dintre direcţiile vizate o reprezintă fabricarea la Cluj de esenţe pentru companiile multinaţionale. „Putem face teste de validare, chiar să aducem un laborator mobil pe teren, putem dezvolta un centru de cercetare în cadrul noului Institut de Cercetări Horticole Avansate al Transilvaniei. Studenţii, masteranzii vor fi angrenaţi în proiecte cu finanţare din fonduri europene sau internaţionale. 
 
Dacă în Franţa un cercetător costă 5.000 euro/lună, aici costă doar 500 de euro. Tehnologia în acest domeniu este foarte avansată, se folosesc inclusiv roboţi olfactivi, care includ baze de date imense de arome şi depistează acele substanţe din care să se producă „parfumul ideal”. Marii producători creează un prototip în funcţie de ce îşi doreşte piaţa, inclusiv pe baza folosirii de senzori pe subiecţi umani, pentru depistarea senzaţiei de plăcere”, menţionează Mleşniţă.

CTL este o asociere care are scopul de a îmbunătăţi calitatea vieţii, de a integra întreprinderile mici şi mijlocii şi de a le acorda suport, de a dezvolta unităţile de cercetare şi de inovare, precum şi de a implementa parteneriate ce urmăresc standardele ridicate de viaţă. Clusterul cu sediul la Cluj are 13 membri fondatori şi 15 membri asociaţi.

Cluster cu 8.200 de cercetători

Primul pas spre intrarea Clujului pe piaţa globală a fost realizat printr-un acord de colaborare, care vizează companiile şi organizaţiile din Transilvania ce activează sau care deservesc industria cosmetică, respectiv giganţii din Clusterul Cosmetic Valley Franţa: Dior, Guerlain, Coty-Lancaster, Paco Rabanne, Sisley, Neutrogena.

CCV grupează 800 de afaceri, care aduc venituri de 26 de miliarde de euro, şi 90.000 de angajaţi. Cele 175 de proiecte dezvoltate de clusterul francez, ce dispune de 8.200 de cercetători din mediul public şi privat, i-au adus acestuia venituri de 280 de milioane de euro.  
 
Reţeaua CCIN, înfiinţată la Paris cu ocazia World Innovation & Cosmetics Clusters Summit, grupează 66 de clustere din 15 ţări. „Ţinta principală este de a crea un ecosistem cosmetic favorabil pentru cooperare şi împărtăşirea experienţei. Astfel, membrii CCIN pot să beneficieze de acţiuni concrete şi să îşi dezvolte afacerile la nivel naţional şi internaţional”, a declarat Marc-Antoine Jamet, preşedintele Cosmetic Valley. Statele reprezentate în CCIN sunt Franţa, Portugalia, Spania, Tunisia, Maroc, Ucraina, Japonia, Taiwan, Thailanda, Elveţia, România.    

 

Top vânzări parfumuri femei
(România, 2015)

 
1. Thierry Mugler Alien
2. Paco Rabanne for Women
3. Armani Code for Women
4. Chanel Coco Mademoiselle
5. Lancome Hypnose
6. Christian Dior Miss Dior
7. Thierry Mugler Angel
8. Kenzo Amour Kenzo
9. Chopard Wish
10. Yves Saint Laurent Opium
 

Top vânzări parfumuri bărbaţi
 
1. Paco Rabanne One Million
2. Giorgio Armani Acqua di Gio
3. Christian Dior Fahrenheit
4. Paco Rabanne Ultraviolet for Man
5. Gucci Pour Homme
6. Giorgio Armani Black Code
7. Paco Rabanne Black XS for Him
8. Davidoff Cool Water
9. Hugo Boss Bottled nr. 6
10. Paco Rabanne Invictus
 
Sursa: Info Parfum 

Comenteaza