Clujul scoate pe piață 5.000 de apartamente noi. În cât timp se vinde o locuință

Clujul scoate pe piață 5.000 de apartamente noi. În cât timp se vinde o locuință

Cele mai multe apartamente din afara capitalei prevăzute să fie date în folosință anul viitor sunt în zona Clujului.

Dezvoltatorii au în diverse faze de construcție 29.950 de apartamente în București și în orașe principale precum Cluj-Napoca, Timișoara, Constanța, Iași, Brașov, conform Economica.net. În București sunt în dezvoltare și cu șanse să fie finalizate, cel târziu în 2020, 13.950 de apartamente, iar în celelalte mari orașe, diferența, cele mai multe, 5.000, în Cluj-Napoca. 

Top apartamente noi 

București - 13.950
Cluj-Napoca - 5.000
Timișoara - 3.500
Constanța - 3.000
Iași - 2.500
Brașov - 2.000 

Sursa: SVN România 

În trimestrul III erau 536 de ansambluri rezidențiale cu unități locative disponibile spre vânzare în cele șase mari centre regionale ale țării și în județul Ilfov. Potrivit Imobiliare.ro, mai bine de jumătate dintre aceste proiecte se aflau în curs de construcție, restul de 220 fiind finalizate. Cele mai multe dintre ansamblurile analizate, având fiecare peste 20 de locuințe, se găseau în București – și anume 256 de proiecte. 

Pe doi ca număr de proiecte rezidențiale se află județul Ilfov, cu 93 de asemenea dezvoltări, pe următoarele locuri situându-se Brașov (53), Iași (43), Cluj-Napoca (33), Timișoara (30), Constanța (28). În fiecare dintre acestea numărul proiectelor aflate în construcție îl depășește pe al celor deja finalizate. 

Cele mai multe asemenea proiecte (38), pot fi găsite în Ilfov, iar alte 33, în capitală, în restul centrelor regionale fiind mai puțin de 10 ansambluri rezidențiale în așteptare pentru fiecare: opt în Timișoara, șase în Constanța, cinci în Cluj-Napoca și Iași, patru în Brașov. 

În Cluj-Napoca, timpul necesar pentru încheierea unei vânzări a scăzut de la 99 de zile anul trecut, la 71 de zile anul acesta, în vreme ce în Timișoara, o locuință a ajuns să fie tranzacționată, în medie, în 65 de zile (în scădere de la 78).  Alte două orașe au consemna creșteri: Brașov, de la 56 la 59 de zile în ultimele 12 luni și Constanța, de la 59 la 75 de zile.

Comenteaza