Constantin: Preţul pâinii nu va creşte în perioada următoare

Constantin: Preţul pâinii nu va creşte în perioada următoare
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, astăzi, că reprezentanţii patronatelor din panificaţie l-au asigurat că preţul pâinii nu va fi majorat în perioada următoare.

 

"În această dimineaţă am discutat cu preşedintele Rompan, care m-a asigurat că preţul pâinii nu va creşte, indiferent de fluctuaţiile de preţ la grâu", a afirmat Constantin într-o conferinţă de presă.

Preşedintele Patronatului din Industria Panificaţiei Rompan, Aurel Popescu, a declarat marţi, la o întâlnire cu presa, că pâinea s-ar putea scumpi în luna august, dacă brutarii nu vor absorbi creşterea de 20% a preţului la grâu.

El a afirmat că în ultima perioadă preţul grâului a crescut cu 20%, influenţat de evoluţia preţurilor pe piaţa internaţională şi de raportul cerere-ofertă la nivel naţional.

 

Comenteaza