Cuc a găsit ţapul ispăşitor: ONG-urile de mediu boicotează construcţia de autostrăzi

Cuc a găsit ţapul ispăşitor: ONG-urile de mediu boicotează construcţia de autostrăzi

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, joi, că organizaţiile neguvernamentale de mediu boicotează construcţia de autostrăzi prin faptul că depun contestaţii la acordurile de mediu şi duc campanii agresive şi mincinoase pe Facebook.

El a fost întrebat de jurnalişti, în cadrul unor declaraţii de presă, ce le răspunde ONG-urilor de mediu care au acuzat ministerul de faptul că încalcă directivele europene şi nu ţin cont de constrângerile de mediu în proiectele de infrastructură.

"Dacă ONG-urile s-au mobilizat atât de bine împotriva acestei ordonanţe înseamnă că este o ordonanţă bună, din punctul meu de vedere, pentru că noi vrem să accelerăm procedurile de obţinere a avizelor, nu vrem cu nimic să intrăm pe partea de mediu, dimpotrivă, protejăm mediul şi susţinem mediul", a spus Cuc.

La rândul său, ministrul a acuzat ONG-urile că blochează realizarea de noi autostrăzi, prin contestarea acordurilor de mediu.

"Eu cred că aceste ONG-uri mai bine s-ar gândi să facă ceva util pentru România, decât să vină ca la Sibiu-Piteşti, unde au contestat acordul de mediu. Deci dacă ei vor să blocheze infrastructura mare, vorbesc de autostrăzi, prin boicotarea acordului de mediu, eu vă spun că n-o să fiu de acord. Eu sunt ministru la Transporturi, eu decid, în consultare cu ministerul Mediului, dar nu vin să-mi facă ONG-urile politica din minister", a arătat Cuc.

Potrivit acestuia, directivele europene prevăd că un proiect trebuie să aibă acordul de mediu în 90 de zile, nu în doi ani, cum a fost la autostrada Sibiu-Piteşti, acord care a fost contestat.

"Încă o dată: ele să vină să-şi aducă aportul constructiv la proiectele de infrastructură, nu să le boicoteze. Eu în momentul de faţă văd un boicot, o mobilizare extrem de mare pe Facebook, în care ei spun că noi nu respectăm regulile europene. Nimic mai fals. Noi ne punem la masă, toată lumea trebuie să vină la discuţii, dar, dacă ei vor să-şi facă imagine, să se ducă în altă ţară, nu în România", a subliniat oficialul guvernamental.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a propus recent, în şedinţa comisiilor reunite de industrii şi juridică ale Camerei Deputaţilor, modificări la legea achiziţiilor, printre care şi cea potrivit căreia nu vor mai putea face contestaţii cei care nu participă la licitaţii pe obiectivul respectiv, subliniind că astfel urmează să fie deblocate şi urgentate lucrările de infrastructură mare.

"De-a lungul timpului, CNAIR s-a confruntat cu foarte multe probleme şi blocaje prin prisma contestaţiilor care au existat la foarte multe proiecte de investiţii în infrastructură. (...) În amendamentele pe care le-am făcut pe acest pachet de legislaţie vizăm câteva componente majore. În primul rând nu mai pot face contestaţii cei care nu participă la licitaţii pe un obiectiv anume. Este halucinant acest lucru. Înţeleg ca aceia care participă să facă contestaţii, dar în cazul în care nu ai participat, mi se pare că nu se face decât să se tergiverseze un proiect", a afirmat Cuc, la şedinţa comisiilor parlamentare de specialitate din 19 martie.

El a susţinut, totodată, că, după decizia în privinţa câştigătorului unei licitaţii, trebuie să existe o perioadă de contestaţie de 30 de zile la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, iar apoi să se semneze contractul. "Bineînţeles, orice contestatar poate să se ducă în instanţă, dar noi semnăm contractul pentru a începe lucrările de execuţie la proiectele de infrastructură", a adăugat Răzvan Cuc.

Comenteaza