Cum arată BT după preluarea Bancpost. Capital social 1 miliard de euro, valoare la bursă 2 miliarde
- Scris de Ziua de Cluj
- 24 Ian 2019, 12:57
- Economie
- Ascultă știrea
Capitalul social al Băncii Transilvania (BT) a fost majorat la 4,8 miliarde de lei, în urma fuziunii prin absorbţie dintre banca din Cluj şi Bancpost, proces înregistrat de către Depozitarul Central.
"Am înregistrat la data de 23.01.2019 fuziunea prin absorbţie a societăţii Banca Transilvania SA Cluj-Napoca cu societatea Bancpost SA - în calitate de societate absorbită, conform certificatului Autorității de Supraveghere Financiară de înregistrare a instrumentelor financiare nr. AC - 3474 - 17/16.01.2019", a anunțat Depozitarul Central.
În urma fuziunii, capitalul social al băncii clujene a fost majorat cu 2,6 milioane de acţiuni cu valoare nominală de 1 leu. Integrarea Bancpost în BT a fost finalizată la 31 decembrie. Grupul financiar BT este acum cel mai mare din România. Banca din Cluj are 2,5 milioane de clienţi, 500 de sedii şi 7.000 de angajaţi.
BT şi Bancpost au devenit o singură bancă după parcurgerea planului de integrare, pe parcursul a nouă luni. “Prioritățile noastre se vor întrepta şi de acum încolo spre inovație şi tehnologie, pentru a simplifica şi eficientiza relația clienților cu BT”, a menționat președintele BT, Horia Ciorcilă.
Pe lângă Bancpost, BT a achiziționat de la Eurobank Group, în aprilie 2018, ERB Leasing şi ERB Retail Services, derulând şi în cazul acestora programe de integrare. BT Leasing şi ERB Leasing au fuzionat în octombrie, iar BT Direct şi ERB Retail Services vor deveni aceeaşi companie în 2019.