Cum sunt pregătiți pentru viitor elevii din Cluj FOTO
- Scris de Calin Poenaru
- 14 Aug 2017, 16:24
- Economie
- Ascultă știrea
„Descoperă-ți pasiunea în IT” este un program de practică și mentorat ce susține necesitatea de a investi în dezvoltarea unei generații de tineri conștienți că reușitele sunt rezultatul muncii în echipă, capabili să creeze produse viabile.
Programul cuprinde sesiuni de practică și mentorat, workshop-uri şi training-uri, concursuri și expoziții care să ajute tinerii clujeni să transforme o simplă idee într-un proiect şi mai departe, într-un model de business.
Aplicații de la idee la produs finit
„Am dezvoltat acest program din convingerea că e nevoie ca educația să furnizeze liceenilor repere de bază în alegerea carierei și să le deschidă orizontul așa încât ca viitori angajați să înțeleagă proiectele nu doar din unghiul tehnic, ci și din perspective manageriale, de marketing sau antreprenoriale.
Susținem educația în IT și contribuim, prin proiectele noastre, la creșterea numărului tinerilor care aleg să urmeze o carieră în IT și la recunoașterea Clujului ca un important centru de educație și dezvoltare în IT”, menționează Liliana Ștefan-Cazacu, președinte al Asociației DpIT.
În parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Universitatea Babeș-Bolyai și 10 școli din județ au fost selectați 120 de liceeni, grupați în 24 de echipe. Sub îndrumarea mentorilor din firmele de IT partenere, ei realizează aplicații software pornind de la idee până la produs finit.
“Proiectul ajută foarte mulţi elevi indecişi sau pasionaţi de IT. Nu mulţi au parte de astfel de proiecte în alte cariere. Am învăţat foarte multe, nu doar din punct de vedere tehnic, dar şi din punct de vedere al teamwork-ului şi sunt sigură că acest lucru mă va ajută în orice proiect voi fi parte de acum încolo”, spune o elevă de la Liceul Nicolae Bălcescu.
Programul se bucură de sprijinul a 10 firme de profil care au înțeles că educația nu poate fi lăsată doar în grija instituțiilor de învățământ, ci este nevoie de o investiție comună pentru dezvoltarea IT-ului clujean.
Programatori ca mentori
“E o responsabilitate comună să pregătim noua generație. Programul completează cunoștințele acumulate în școală cu învățarea experiențială și interacțiunea directă cu programatori care îi susțin și îi îndrumă ca mentori, oferă expunere la diverse medii de lucru și ajută copiii în luarea unei decizii de formare universitară și profesională. Sunt încântat să văd o evoluție atât de frumoasă a programului, idei și proiecte noi, calitative”, spune Călin Văduva, CEO al Fortech.
“Această colaborare este foarte benefică pentru elevi, ajutându-i să ia o decizie timpurie și informată legată de o potențială carieră în IT. Am gândit pentru ei proiecte, workshop-uri și le asigurăm un mentorat de calitate din partea colegilor cu expertiză tehnică ridicată. La finalul acestor luni, elevii pot decide dacă au o înclinație pentru această industrie”, consideră Daniel Metz, director general al NTT Data România.
Dispar multe locuri de muncă
Voicu Oprean, CEO al AROBS, spune că din proiectele pe care le-au prezentat elevii la finalul modulului de antreprenoriat, a înțeles că sunt ancorați în realitate, dar au și doza necesară de imaginație necesară pentru a folosi tehnologia în favoarea comunităților în care trăiesc.
“Peste 10-20 de ani lumea din jur va arăta cu totul altfel: mașinile ne vor duce singure la birou, casele vor fi construite de mașinării 3D, roboții vor fi tot mai prezenți în viețile noastre, iar multe dintre meseriile tradiționale vor dispărea.
Ceea ce facem noi prin intermediul acestui program este să ajutăm noile generații să conștientizeze schimbările la care vor trebui să ia parte și să le stimulăm să recreeze lumea de peste 20 de ani”.