Cum vă pot influența magazinele să cumpărați de Black Friday. Protecția Consumatorilor transmite care sunt obligațiile comercianților
- Scris de Ziua de Cluj
- 05 Noi 2024, 16:11
- Economie
- Ascultă știrea
Centrul European al Consumatorilor din România, direcție a ANPC a transmis câteva recomandări înainte de Black Friday.
Centrul European al Consumatorilor din România (ECC Romania), direcţie a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), recomandă cumpărătorilor precauţie în cazul achiziţiilor online în campania de reduceri de „Black Friday".
Potrivit unui comunicat de presă, un prim sfat se referă la verificarea informaţiilor dacă magazinul online este sigur (structura site-ului, datele de contact, termenii şi condiţiile generale).
De asemenea, este bine de ştiut faptul că, în perioadele de promoţie, operatorul economic trebuie să afişeze atât preţul redus, cât şi pe cel iniţial, iar reducerea trebuie să se aplice la cel mai mic preţ practicat în ultimele 30 de zile şi poate fi exprimat în valoare absolută sau în procent.
Cum vă pot influența comercianții să cumpărați de Black Firday
Totodată, reprezentanţii ANPC atenţionează că magazinele online pot încerca să influenţeze comportamentul de cumpărare al consumatorului fie prin afişarea unei numărători inverse, fie prin afişarea unor sintagme de tipul „au mai rămas doar trei articole".
În plus, utilizatorii sunt sfătuiţi să aleagă o metodă de plată sigură (o conexiune la Internet securizată pentru plata online), să verifice dacă site-ul este marcat cu „https" şi simbolul lacătului închis, să nu salveze detaliile bancare pe telefonul mobil, pe computer sau pe orice platformă de cumpărături, să seteze o sumă maximă pentru plăţile unice pentru cardul de credit şi, nu în ultimul rând, să evite plăţile prin transfer bancar.
În ceea ce priveşte garanţia legală de conformitate, ANPC subliniază că aceasta este de minimum doi ani pentru produsele achiziţionate de la un vânzător cu sediul în România sau în Uniunea Europeană, dar şi pentru produsele digitale, serviciile şi conţinutul digital.
„Atunci când faceţi cumpărături online, aveţi la dispoziţie o perioadă de 14 zile pentru a vă răzgândi şi a returna produsul, fără a fi necesară invocarea unui motiv. În cazul în care faceţi cumpărături de pe un site din România şi aveţi nemulţumiri cu privire la tranzacţie sau la produsul achiziţionat, puteţi depune o reclamaţie pe site-ul www.anpc.ro (...) în cazul achiziţionării unor produse de pe site-uri din afara Uniunii Europene, instituţia noastră nu poate acţiona în niciun fel, dacă aveţi probleme cu tranzacţia, livrarea sau produsele.", notează sursa citată.
ECC Romania face parte din Reţeaua Centrelor Europene ale Consumatorilor (ECC-Net) care include 29 de centre din toate cele 27 de state membre ale UE plus Islanda, Norvegia.
Centrele oferă informaţii, consiliere şi asistenţă gratuite şi personalizate consumatorilor care au probleme cu tranzacţiile transfrontaliere efectuate într-o altă ţară din cadrul reţelei.