Decizia Curţii de Justiţie a UE în cazul unui împrumut în franci elveţieni din România

"În cazul în care o instituţie financiară acordă un împrumut încheiat în monedă străină, aceasta trebuie să furnizeze împrumutatului informaţii suficiente pentru a-i permite să adopte o decizie prudentă şi în cunoştinţă de cauză", se arată în hotărârea pronunţată miercuri, 20 septembrie, de Curtea de Justiţie a UE (CJUE), în urma unei solicitării făcute de Curtea de Apel Oradea, în cazul Andriciuc-Banca Românească.

În anii 2007 şi 2008, doamna Ruxandra Paula Andriciuc şi alte persoane, care, în această perioadă, îşi primeau veniturile în lei au contractat cu banca română Banca Românească împrumuturi încheiate în franci elveţieni în vederea achiziţionării unor imobile, a refinanţării altor credite sau a satisfacerii unor nevoi personale.

Ulterior, moneda elveţiană s-a întărit faţă de leu, iar cei care au luat împrumutul în fraci elveţieni au sesizat instanţele din România pentru a se constata că, în conformitate cu prevederile unei directive a Uniunii Europene, clauza potrivit căreia creditul trebuie restituit în franci elveţieni fără a se lua în considerare eventuala pierdere care poate fi cauzată împrumutaţilor în considerarea riscului de schimb valutar, constituie o clauză abuzivă, care nu creează obligaţii în sarcina lor.

Împrumutaţii au susţinut printre altele că, la încheierea contractelor, banca şi-a prezentat produsul în mod părtinitor, evidenţiind numai beneficiile pe care împrumutaţii le-ar putea obţine în urma contractelor, fără să precizeze riscurile potenţiale, precum şi probabilitatea realizării lor.

"Curtea precizează că instituţiile financiare trebuie să furnizeze împrumutaţilor informaţii suficiente pentru a le permite să adopte decizii prudente şi în cunoştinţă de cauză. Astfel, aceste informaţii trebuie să privească nu numai posibilitatea aprecierii sau a deprecierii valutei în care a fost contractat împrumutul, ci şi impactul pe care fluctuaţiile cursului de schimb valutar şi o majorare a ratei dobânzii la împrumuturile în moneda străină îl au asupra ratelor împrumutului. Astfel, pe de o parte, împrumutatul trebuie să fie clar informat cu privire la faptul că, prin încheierea unui contract de împrumut într-o monedă străină, se expune unui risc de schimb valutar pe care îi va fi, eventual, dificil din punct de vedere economic să şi-l asume în cazul devalorizării monedei în care îşi primeşte veniturile. Pe de altă parte, instituţia bancară trebuie să prezinte posibilele variaţii ale cursurilor de schimb valutar şi riscurile inerente contractării unui împrumut în monedă străină, în special în ipoteza în care consumatorul împrumutat nu îşi primeşte veniturile în respectiva monedă. În final, Curtea subliniază că în ipoteza în care instituţia bancară nu şi-a îndeplinit aceste obligaţii şi, în consecinţă, se poate examina caracterul abuziv al clauzei în litigiu, revine instanţei naţionale sarcina să evalueze, pe de o parte, posibila nerespectare de către bancă a cerinţei de bună-credinţă şi, pe de altă parte, existenţa unui eventual dezechilibru semnificativ între părţile contractului. Această evaluare trebuie efectuată în raport cu momentul încheierii contractului în discuţie şi ţinând seama în special de expertiza şi de cunoştinţele băncii în ceea ce priveşte posibilele variaţii ale cursurilor de schimb valutar şi riscurile inerente contractării unui împrumut în monedă străină. În acest sens, Curtea subliniază că o clauză contractuală poate implica un dezechilibru între părţi care să nu se manifeste decât în cursul executării contractului", se arată în comunicatul de presă al CJUE.