Deciziile de recalculare a pensiilor vor fi transmise prin Poșta Română. Până când trebuie să ajungă la vârstnici
- Scris de Ziua de Cluj
- 28 Iun 2024, 16:04
- Economie
- Ascultă știrea
Vârstnicii vor primi în plic decizia oficială de recalculare a pensiilor.
Deciziile de recalculare a pensiilor vor fi distribuite de Poşta Română, a anunţat Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), vineri, potrivit unui comunicat oficial.
„Reforma sistemului public de pensii mai face un pas şi trece în faza de organizare logistică, astfel încât toţi pensionarii să beneficieze, în termenul asumat, de prevederile Legii nr. 360/2023. În acest sens, Guvernul României a aprobat, în şedinţa de astăzi (vineri, 28 iunie 2024, n.r.), ca Poşta Română să fie instituţia care să ofere servicii integrate de pregătire şi expediere a plicurilor care conţin deciziile privind recalcularea pensiilor din sistemul public", precizează ministerul de resort.
Compania Naţională „Poşta Română" (CNPR), în calitate de operator naţional din domeniul serviciilor poştale cu cea mai mare acoperire naţională asigură, în prezent, transmiterea taloanelor de pensii şi plata în numerar pentru pensionari.
„Până la 1 septembrie aceste decizii trebuie să ajungă în mâna pensionarilor, suntem în grafic. Ulterior va trebui să tipărim și cupoanele de pensie, astfel încât pensionarii să primească aceste drepturi. Suntem cu testarea pe ultima sută de metri a acestui program informatic privind recalcularea”, a declarat Daniel Baciu, președintele Casei de Pensii, potrivit Pro TV.
Din cei peste 5 milioane de vârstnici, mai bine de 70 de la sută vor avea pensii mai mari, promit autoritățile.
Pensionarii care ar trebui să primească o sumă mai mică după recalculare vor rămâne cu pensia aflată în prezent în plată.