De’Longhi începe producţia la Cluj din iulie

De’Longhi începe producţia la Cluj din iulie
Italienii demarează de luna viitoare montarea liniilor tehnologice în fosta hală de telefoane mobile Nokia, potrivit administratorilor parcului industrial.

În Tetarom I, investitorii locali sunt cei care au lucrări în derulare: constructorii de la ACI termină până în toamnă centrul de date şi birouri al Băncii Transilvania (BT), iar grupul EnergoBit îşi aşteaptă echipamentele pentru pregătirea noii fabrici.

Italienii şi-au selectat primii oameni pentru fabrica de la Jucu (Tetarom III) şi se pregătesc de echiparea fostei hale Nokia. "Din câte ne-a spus conducerea De'Longhi, cu care tocmai ne-am întâlnit, compania a selectat oameni care sunt acum la Treviso pentru instruire. Luna viitoare încep să monteze liniile de producţie, iar din august au în plan să înceapă producţia, asta chiar dacă termenul iniţial era în septembrie. Vor să pornească liniile în 30 iulie", a anunţat Viorel Găvrea, directorul Tetarom, administrator al parcurilor industriale subordonate Consiliului Judeţean (CJ). Grupul ar putea produce aici şi aparate Braun, a adăugat Găvrea. Italienii au anunţat că au achiziţionat licenţa de producere de echipamente sub brandurile Braun. "Cei de la De'Longhi sunt în studii cu arhitecţii lor pentru extindere, fiindcă ar putea avea nevoie să facă şi o hală proprie", a completat directorul Tetarom.

CJ şi De'Longhi au anunţat că grupul italian va achiziţiona activele Nokia de la Jucu, unde va începe în acest an producţia de aparate electrocasnice şi electronice. Ţinta de angajări este de 600-1.000 de oameni la capacitate maximă de producţie, iar investiţia în dotările cu echipament ale halelor, de 30 de milioane de euro. Deocamdată, compania a selectat 100 de persoane pentru fabrică, potrivit informaţiilor ZIUA de CLUJ. Cealaltă mare investiţie anunţată în Tetarom III după plecarea Nokia ar urma să prindă contur tot în vară. Compania Bosch a obţinut ajutoarele de stat promise de guvern, ce constau în scutiri de taxe, eşalonări, reduceri la taxele de import şi export. Bosch a planificat la Cluj un centru de producţie şi dezvoltare pentru unităţi electronice de comandă destinate industriei auto. Într-o primă fază a investiţiilor, cea de construcţie, care va dura până la finalul anului 2013, investiţiile planificate se vor ridica la 77 de milioane de euro. Lucrările de construcţie vor fi demarate în cel de-al doilea trimestru din 2012, iar procesul de producţie este programat să înceapă la mijlocul anului 2013, au anunţat reprezentanţii Bosch. Noul centru va avea 38.000 mp. Până la sfârşitul anului viitor, 340 de angajaţi îşi vor desfăşura activitatea în producţie şi cercetare în cadrul acestui centru. Tot în Tetarom III, societatea Transcarpatica va realiza o unitate de producţie a confecţiilor metalice de 3 milioane de euro. Compania nu a început încă lucrările de construcţie. Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a declarat că forul judeţean se află în negocieri avansate şi cu o companie internaţională importantă din domeniul auto.

În Tetarom I, parcul industrial de la Tăietura Turcului, BT are în şantier un centru de date şi birouri, ajuns la nivelul trei. Lucrările se închid în toamnă potrivit datelor Tetarom. Acesta va include două corpuri: unul cu parter, unde va funcţiona un centru de date, şi un al doilea cu demisol, parter şi cinci etaje. Demisolul este rezervat spaţiilor tehnice, la parter va funcţiona o agenţie BT care va deservi angajaţii din Tetarom I, precum şi săli de conferinţe, etajele fiind destinate birourilor. Investiţia a fost anunţată la 5 milioane de euro, iar în clădire vor lucra 200 de oameni. Krisia West, companie din domeniul reparării şi întreţinerii de echipamente de transport, a concesionat o parcelă de 2.281 mp şi îşi va stabili sediul central în Tetarom I. Clădirea va avea parter şi etaj, o suprafaţă desfăşurată de 1.000 mp.

"Cei de la Krisia au autorizaţia de construire şi urmează să se apuce de lucru. Între timp, noi mergem înainte cu proiectele noastre pe Planul Integrat de Dezvoltare Urbană, inclusiv extinderea infrastructurii Tetarom I, care a ajuns la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest", a completat Găvrea. În noua hală a EnergoBit, companie cu sediul în Tetarom, producţia va începe până la finalul anului, deşi aceasta trebuia să fie deja funcţională, potrivit primelor anunţuri ale societăţii. "Acum aşteptăm echipamentele tehnologice; am întârziat cu achiziţia acestora din cauza faptului că am avut şi un proiect pentru finanţare europeană. N-am obţinut aceste fonduri, dar ne-am lungit cu procesul de aplicare", a explicat Peter Pal, vicepreşedintele EnergoBit. Investiţia pentru noua hală de producţie se va ridica la 3 milioane de euro.

 

 

Etichete
Comenteaza