După asfaltarea șoselei „Transapuseana”,, prețul terenurilor din zonă au crescut chiar și de 7 – 8 ori!
- Scris de Ziua de Cluj
- 08 Oct 2024, 12:04
- Economie
- Ascultă știrea
Modernizarea drumului județean DJ 107 I: Aiud (DN1) – Aiudul de Sus – Râmeț – Brădești – Geogel – Măcărești – Bârlești Cătun – Cojocani – Valea Barnii – Bârlești – Mogoș – Valea Albă – Ciuculești – Bucium – Izbita – Coleșeni – Bucium Sat – DN 74 (Cerbu)” a ajuns la final. Proiectul a fost realizat de Consiliul Județean Alba, fiind finanțat cu fonduri europene în valoare de aproximativ 73 de milioane de euro.
Denumit și „Transapuseana”, drumul face legătura între municipiul Aiud (Autostrada A10 Sebeș – Turda) și DN 74, zona Bucium – Abrud, în Munții Apuseni, având o lungime de 78 km. Execuția lucrărilor a fost împărțită pe două loturi, primul lot, în lungime de 43 de km, fiind finalizat anul trecut, iar lotul 2, cu o lungime de 35 de km, între Ponor și Bucium (Abrud-DN 74), urmând să fie recepționat la finalul lunii noiembrie 2024.
Odată cu asfaltarea DJ 107 I, sporesc oportunitățile de dezvoltare economică și a turismului, prima dovadă fiind creșterea interesului pentru realizarea de investiții în zonă.
Viceprimarul comunei Ponor, Constantin Luca, om al locului, a mărturisit că deja există solicitări din partea unor oameni de afaceri din toată țara care au întrebat despre evoluția prețului terenurilor, în scopul construirii de pensiuni turistice în zonă.
„Valoarea terenului a crescut chiar și la 7 – 8 euro/mp în zonele cu acces direct la șosea față de 1 – 2 euro sau poate nici atât înainte de asfaltarea drumului «Transapuseana», pentru că atunci nu se căuta teren în Ponor. Acum sperăm să fie modernizat și DJ 750 C spre Sălciua și atunci o să fie și mai multe avantaje pentru comuna Ponor, pentru dezvoltarea comunei și pentru turism, având în vedere că avem și cele două mănăstiri în zonă”, a declarat „vicele” Constantin Luca pentru ziarul Unirea, el considerând că „Transapuseana” este cea mai mare șansă pentru dezvoltarea zonei. Mai multe Aici! https://ziarulunirea.ro/video-dupa-asfaltarea-soselei-transapuseana-la-ponor-una-din-cele-mai-sarace-comune-din-romania-pretul-terenurilor-a-crescut-chiar-si-de-7-8-ori-904129/