Şeful Rotary România, doctor în economie, la Cluj: "Criza profundă s-a terminat"

Şeful Rotary România, doctor în economie, la Cluj:
Şeful clubului Rotary în România şi Moldova a venit în aceste zile la Cluj pentru un turneu de tenis şi spune, la Realitatea TV Cluj, cât mai durează criza economică.

Marian Mocan e doctor în economie, predă management şi logistică la universitatea tehnică din Timişoara, şi e guvernatorul districtului Rotary România - Moldova. A venit în această seară în platoul emisiunii "Clujul în Realitate", la Realitatea TV Cluj, ca să spună ce  înseamnă să fii rotarian şi să emită propriile predicţii cu privire la criza economică şi la guvernarea ţării.

"2008 a fost un an de cotitură", spune Mocanu. "Totul s-a bazat pe consum iar criza a lovit puternic în cetăţeni, în economie şi în relaţiile sociale , a erodat încrederea în bănci - băncile au fost unele dintre instituţiile care au alimentat această problemă - dar partea bună a fost că după începerea crizei au rămas viabile firmele care într-adevăr s-au condus după princpiile de management. S-a făcut o selecţie, şi una bună. Câte firme de construcţii mai sunt în momentl de faţă? Înainte erau cu miile, făceau lucru de doi bani, lăsau lucrurile nefinalizate ca să înceapă altele".


În plus, spune el, angajaţii plecau de la o firmă la alta, "era o migraţie fantastică, firmele nu-şi puzteau face o strategie de personal coerentă". "Acum la nivel mondial am ajuns în parta de jos a crizei", crede el, "şi am început să urcăm; America s-a stabilizat şi are creştere economică, UE a început să crească - cu un procent destul de mic - Grecia şi Italia şi-au rezolvat problemele. Criza profundă s-a terminat".

"Rotarienii" organizează mâine şi poimâne la Winners Tennis Club din Parcul Rozelor Campionatul mondial de tenis al rotarienilor, la care participă peste 60 de sportivi. Scopul competiţiei e strângerea de fonduri pentru eradicarea poliomelitei. Acesta e un obiectiv mai vechi al cluburilor Rotary, spune Mocanu, iar până acum au fost strânse 250 milioane de dolari, în 20 de ani. "Acum singurele ţări din lume care mai raportează cazuri de poliomelită sunt Afghanistan, Pakistan şi Nigeria", spune el. "Ca să ajungi n zone periculoase - de exemplu în Nigeria - şi în zone cu populaţie islamică, e greu; se gândesc că prin imunizarea faţă de virusul polio se sterilizeazhă fetele, de aceea se opun cu totul".


Rotary Club are două proiecte mai ample în România - "Salvaţi inima unui copil" - "trimitem copii cu probleme cardiace la o clinică din Israel, noi acoperim transportul, cazarea şi masa pentru copil şi însoţitor pe durata spitalizării" - şi educaţia stomatologică a copiilor, "Dinţi frumoşi pentru copii sănătoşi". "Mulţi copii nici nu ştiu ce înseamnă periuţa de dinţi. România acum e cum era Suedia în 1946 din punctul de vedere al educaţiei stomatologice", spune Mocanu.

Comenteaza