Fantomele spitalului de urgenţă şi hidrocentralei Tarniţa, cârligele Clujului pentru investitorii coreeni

Fantomele spitalului de urgenţă şi hidrocentralei Tarniţa, cârligele Clujului pentru investitorii coreeni
O delegaţie a administraţiei clujene a mers în Coreea de Sud, ca să promoveze posibilităţile de investiţii din judeţ în "Hyundai City", metropola Ulsan, şi în oraşul înfrăţit Suwon. Printre avantajele Clujului enumerate de autorităţi se numără şi spitalul regional de urgenţă, despre care se vorbeşte că va fi construit într-o locaţie sau alta de mai mulţi ani.

"Am ales acestea pentru că au potenţial pentru investitori", spune Bianca Pădurean, preşedintele asociaţiei Cluj Today, care a editat o revistă ce a fost împărţită companiilor coreene. "Le-am dat posibilitatea să vină cu banii în aceste proiecte, sunt oportunităţi de investiţii pentru coreeni".

"Pentru coreeni a fost important să vadă că toate instituţiile clujene se prezintă unitar", spune Emilia Botezan, şefa departamentului relaţii externe şi investitori din Primăria Cluj-Napoca.

"Am participat la această ieşire în Coreea de Sud şi simt că e una foarte fructuoasă, împreună cu Tetarom, pentru a prezenta posibilităţile noastre de a atrage investitori la Cluj", afirmă vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Vakar Istvan. Am avut întâlniri cu oamenii de afaceri, am prezentat posibilităţile judeţului de la aeroport şi spital de urgenţă, investiţii în infrastructura de apă, posibilitatea de investiţii în parcurile industriale - tot ce am putut aduna într-o oră de discuţii", a menţionat Vakar.

Octavian Gagiu, vicepreşedintele Open Bridge Consortium - asociaţia ce promovează reciproc interesele Clujului şi ale Suwonului - spune că delegaţia a avut 58 de întâlniri, în special cu companii medii. "Optica coreeană s-a schimbat, companiile s-au deschis şi cu bucurie pot spune că România a făcut ca ţară cea mai bună impresie, a fost cea mai bine pregătită delegaţie".

În cadrul acestei vizite, Open Bridge Consortium, asociaţie culturală şi de afaceri româno-coreeană, a deschis, în metropola Ulsan - supranumită Hyundai City, datorită faptului că acolo se află sediul acestei marii companii -, un birou de informare care să promoveze oportunitățile de investiții sau de afaceri în Transilvania.

Transilvania Center a fost deschis şi funcţionează în cadrul parcului tehnologic din Ulsan (Ulsan Techno Park). Investiţia în hidrocentrala de la Tarniţa-Lăpuşteşti este analizată de ani de zile, fără ca în acest moment să se fi găsit finanţarea pentru lucrări. În ce priveşte spitalul regional de urgenţă, după ce locaţia acestuia a fost mutată de mai multe ori, în acest moment investiţia se află doar în stadiul de studiu de fezabilitate.

Comenteaza