UNTOLD şi brandul unui burger cu o chiflă neagră, plus amintiri de festival à la Cluj
- Scris de Ziua de Cluj
- 01 Sep 2022, 09:35
- Economie
- Ascultă știrea
UNTOLD, cel mai mare festival de muzică electronică şi pop din România, a cărui gazdă este municipiul Cluj-Napoca, a dat naştere, împreună cu Tazz, brandului virtual UNTOLD Magic Burger.
Festivalul-fenomen UNTOLD a dat naştere, alături de compania de food-delivery Tazz, brandului virtual UNTOLD Magic Burger, un proiect prin care burgerii ce s-au făcut cunoscuţi în cadrul festivalului de la Cluj ajung acum şi la clienţii din marile oraşe ale ţării, arată zf.ro.
Prin intermediul platformei Tazz Republic, burgerii ajung la clienţi din Bucureşti, Cluj-Napoca, Braşov, Iaşi, Sibiu sau Oradea. „E un burger cu o chiflă neagră, cu carne de vită, cu note dulci, de la dulceaţa de ceapă şi mere coapte, dar şi cu note acrişoare, de la castraveţii muraţi”, a detaliat echipa UNTOLD Magic Burger.
„Cei care au ajuns măcar o dată la UNTOLD ştiu că e genul de festival care îţi oferă o experienţă de neuitat, de la muzică bună, activări şi până la mâncare, aşa că ne-am dorit să le putem oferi oamenilor ceva care să le amintească de UNTOLD şi la care să aibă acces pe tot parcursul anului.
Aşa a apărut ideea brandului UNTOLD Magic Burger, care a reprezentat o lansare în premieră pe piaţa din România printr-o colaborare dintre un festival mare şi un brand de food delivery – Tazz.
Pentru că am primit un feedback foarte bun de la consumatori, anul acesta am continuat colaborarea împreună cu partenerul nostru, aşa că meniul UNTOLD Magic Burger a fost extins cu patru reţete diferite, împreună cu noi garnituri şi sosuri”, au transmis reprezentanţii UNTOLD Magic Burger.
UNTOLD Magic Burger este un restaurant gândit doar pentru zona de delivery, aşa că burgerii sunt preparaţi în bucătării virtuale. Reprezentanţii brandului caută operatori (restaurante) care pot acomoda un număr stabilit de reţete şi care au bucătării ce pot permite realizarea reţetelor din meniu.
Echipa UNTOLD Magic Burger consideră că a contat foarte mult în dezvoltarea şi promovarea brandului faptul că produsul avea deja o notorietate destul de mare, fiind prezent la festivalul de la Cluj.