Finanţare de 1 milion de euro pentru o aplicaţie care ajută copiii cu probleme de greutate
- Scris de Ziua de Cluj
- 16 Mai 2018, 14:32
- Economie
- Ascultă știrea
O aplicaţie dezvoltată la Cluj, pentru a ajuta familiile cu copii cu probleme de greutate să slăbească şi să aibă un stil de viaţă sănătos, a primit o finanţare de 1 milion de euro.
O echipă de șapte specialişti în tehnologia informaţiei din judeţul Cluj a demarat proiectul pentru realizarea platformei de sănătate Wello (platformă web şi aplicaţie pentru dispozitive mobile), care să ajute familiile cu copii cu probleme de greutate să slăbească şi să aibă un stil de viaţă sănătos, bazat pe o alimentaţie corespunzătoare vârstei, activitate fizică constantă şi joc, conform startupcafe.ro.
Valoarea totală a proiectului este de 1 milion de euro, din care peste 650.000 de euro au fost atrași ca finanțare nerambursabilă, proiectul fiind desemnat câştigător în cadrul Programului Operaţional Competitivitate 2014-2020, cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională.
Dezvoltarea Wello a început în 2017, iar varianta beta a platformei va fi lansată în toamna acestui an şi propune o soluţie practică la problema excesului de greutate în rândul copiilor, în contextul în care unul din trei copii din Europa, de 6-9 ani, este supraponderal sau obez. În România, problema este şi mai acută cu cât ţara noastră se află pe locul al doilea în Europa în ceea ce priveşte numărul copiilor cu exces de greutate.