Video Fondatorii EnergoBit au primit premiul pentru întreaga carieră
- Scris de Ziua de Cluj
- 07 Dec 2020, 12:12
- Economie
- Ascultă știrea
Cei trei oameni de afaceri clujeni care au înființat compania EnergoBit au fost premiați cu o distincție specială în cadrul Galei Energynomics Awards 2020.
Societatea din Cluj cu sediul în parcul industrial Tetarom I s-a numărat printre marii câștigători ai galei de anul acesta, prin decernarea premiului pentru întreaga carieră fondatorilor săi: Ștefan Gadola, Ioan Socea și Peter Pal.
“Suntem bucuroși să primim recunoaștere pentru întreaga activitate. Ne vom continua misiunea pentru cel puțin încă 30 de ani de acum înainte, 30 de ani prosperi, mânați de aceeași energie care ne-a ținut împreună până acum”, au spus întemeietorii EnergoBit.
“În 1990 cei trei au avut o idee, au pus-o în practică și au convins cu succes oamenii, timp de 30 de ani, că au nevoie de aceasta. La un moment dat mi s-a spus cum se înțeleg fondatorii între ei: când doi votează “da”, al treilea trebuie să râdă.
Ideea este că e minunat să găsești parteneri care au rămas împreună în ciuda tuturor vicisitudinilor și crizelor care au avut loc de atunci până acum, să ai pe picioare o companie autohtonă ce funcționează bine în economia energiei de la noi, dar și din regiune, și din Uniunea Europeană”, a motivat Ionuț Purica, expert al Academiei Română, membru al juriului.
“În aprilie 1990, când am pornit pe acest drum, alături de prietenii mei, nu ne-am imaginat vreo clipă cât de departe vom ajunge. Începutul nu a fost deloc ușor, însă pasiunea pe care o aveam ne-a motivat să ne îndeplinim visul.
Când mă gândesc la toți acești ani, mă încercă un sentiment de bucurie și de recunoștință pentru tot ceea ce am realizat. Misiunea noastră nu a fost deloc simplă, însă ce ne-a însuflețit pe noi, toți, a fost spiritul de echipă, dar și proiectele care au prins viață prin acțiunile noastre.
Doresc, în numele celor trei fondatori, să le mulțumesc tuturor colegilor de la EnergoBit care au ales să meargă împreună cu noi pe același drum, unul greu, al schimbării, al inovării. Ne dorim ca acest drum să continue, să fie ani prosperi și plini de aceeași energie care ne-a ținut până acum”, a spus Ștefan Gadola.
Premiile Energynomics recompensează cele mai meritorii companii, proiecte și personalități ale anului în energie. În 2018, municipiul Cluj-Napoca a fost apreciat pentru faptul că a fost primul oraș din România care a pus în funcțiune o flotă de autobuze electrice pentru transportul cetățenilor.