Fosta Casă de Modă din Cluj are proprietar nou

Fosta Casă de Modă din Cluj are proprietar nou
Scoasă la vânzare încă de la începutul lui 2016 la un preţ de circa 4,6 milioane lei şi bandajată de creativi pentru ediţia din toamna anului trecut a festivalului Zain – Design Expressions, fosta Casă de Modă de pe Bariţiu, una dintre clădirile simbol a Clujului comunist, a fost vândută. Noul proprietar este Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

Pentru imobilul care face de acum parte din istoria industriei textile a Clujului, universitatea are planuri de renovare şi chiar de supra-etajare. "Suprafaţa de 3.103 mp este în prezent în studiu de fezabilitate funcție de care va fi amenajată pentru activitatea didactică şi organizare de manifestări științifice", se arată într-un comunicat remis presei. 

Cei de la UTCN au anunțat achiziția clădirii din centrul Clujului în contextul în care au şi alte planuri în ceea ce priveşte extinderea spaţiilor de cazare, didactice şi de cercetare. Aşadar, la începutul săptămânii, UTCN a inagurat şi căminul II B din Campusul Mărăști. Lucrările de reabilitare în valoare de 4.788.000 lei, au fost finalizate cu o lună înainte de termenul estimat și reintroduc în circuit un număr de 944 de locuri de cazare aferente celor 236 de camere. 

De asemenea, clădirea Simtex cu locație pe Bdul Muncii nr.14, a fost luată în administrare de către universitate prin Hotărîre de Guvern, pentru o perioadă de 49 de ani. Pentru această clădire a fost realizat deja proiectul de reabilitare, iar cei 2.754 mp vor avea ca destinație spații de laboratoare pentru facultățile de profil mecanic. Lucrările de reamenajare urmează să fie începute încă din acest an. 

Designul comunist împletit cu tendințele actuale şi cinematografia virtuală 

În 1969 s-a ridicat clădirea ce avea să devină simbol pentru producția vestimentară din Cluj. În centrul orașului, pe strada Barițiu. Vremurile de prosperitate au apus, iar de la începutul anului 2016 impozantul imobil dezafectat a fost scos la vânzare: prețul se ridica la 4,6 milioane de euro. 

Cum cumpărătorii întârziau să apară, echipa din spatele primului festival de design din Cluj - ZAIN - design expressions - a profitat de ocazie și a împrumutat fosta Casă de Modă pentru a-i fi gazdă expoziției centrale a evenimentului - aici au putu fi admirate un număr de 50 de obiecte de design: bijuterii, încălțăminte, poșete, ochelari de soare, haine, dar și piese de mobilier.

Autorii au fost tineri designeri din Cluj, din București și chiar internaționali. Până la urmă, scopul festivalului este de a pune bazele unei comunităţi de specialiști ai industriilor creative din România, care să ofere cadrul complex în care profesioniștii din aceste arii să poată să-și dezvolte creativitatea și talentul.

Clădirea a intrat şi atenţia Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) şi a găzduit în 2017 programul InfiniTIFF. Adică o platformă dedicată noilor forme de storytelling audiovizual ce şi-a propus să-i conecteze pe cinefili și artiști la ideile și inovațiile de ultimă oră în materie de realitate virtuală/ Virtual Reality (VR) și cinema interactiv. 

InfiniTIFF a prezentat o selecție amplă de filme VR în spațiul special amenajat powered by Samsung Gear VR, un program de filme interactive pe marele ecran, Doom Room - o instalație care te poartă prin experiențe tactile și vizuale unice, și proiecții de clipuri din era Youtube, precum și workshop-uri în care profesioniști, alături de pasionați și experți în animație digitală, VR sau programare au putut dezbate și dezvolta împreună experiențe VR.

 

Comenteaza