Gările din Dej şi Gherla se modernizează, CFR SA lansează azi licitaţie

Gările din Dej şi Gherla se modernizează, CFR SA lansează azi licitaţie
Lucrările de reparaţii în două gări din Cluj - în Dej şi Gherla, dar şi pe trei tronsoane de cale ferată din administrarea Regionalei CFR Cluj, vor fi scoasef la licitaţie de CFR SA.

Lucrările urmăresc reparaţii curente la linia de cale ferată, în vederea ridicării restricţiilor de viteză şi creşterea vitezei de circulaţi, pe cinci rute feroviare care aparţin de Regionala Cluj.

"Lucrările de reparaţii curente, care au ca principal scop ridicarea restricţiilor şi sporirea vitezei de circulaţie a trenurilor, se vor desfăşura în cinci loturi, pe următoarele intervale de staţie: între Aleşd şi Telechiu, Oradea şi Ep. Bihor, Monor şi Râpa de Jos, în staţia Sărăţel, în staţiile Dej Călători şi Gherla", potrivit oficialilor companiei, citaţi de zf.ro.

Durata de valabilitate a contractului este de 120 de zile de la atribuire, iar criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut. Valoarea estimată a achiziţiei este de 1,5 milioane de lei fără TVA, sursa de finanţare fiind asigurată din fonduri de la bugetul de stat. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 10 iulie.

Etichete
Comenteaza