Germanii de la E.ON extind rețeaua de gaze în zona metropolitană a Clujului

Germanii de la E.ON extind rețeaua de gaze în zona metropolitană a Clujului

Delgaz Grid, companie din grupul E.ON, a investit 11 milioane de lei pentru modernizarea și extinderea sistemului de distribuție a gazelor naturale din județ, în Cluj-Napoca, Vultureni, Pădureni și Vâlcele.

Sistemul de distribuție a gazelor naturale din județul Cluj a fost înlocuit, anul trecut, pe 25 km, valoarea totală a acestor investiții depășind 9,5 milioane de lei. Cele mai importante proiecte de investiții ale Delgaz Grid s-au derulat în municipiul Cluj-Napoca și localitățile Viișoara și Pădureni.

În Cluj-Napoca au fost derulate proiecte de investiții pe străzile Molnar Piuariu, Ion Creangă, Busuiocului, Vlădeasa, Sitarilor și Valea Chintăului, rețeaua de gaze naturale fiind înlocuită pe 5 km. În localitățile Viișoara și Pădureni au fost înlocuiți peste 18 km de conducte și branșamente alte lucrări de modernizare fiind desfășurate la Dej și în localitatea Buza.

În 2020, sistemul de distribuție a gazelor naturale din județul Cluj a fost extins cu 11,5 km pentru racordarea de noi consumatori. Totodată, au fost inițiate demersurile pentru înființarea sistemului de distribuție a gazelor naturale din localitatea Vâlcele, de 15,5 km.

Au fost executate lucrări de modernizare la două dintre stațiile de reglare măsurare a presiunii, una din Cluj-Napoca și cealaltă din localitatea Florești. În județul Cluj sunt programate investiții de 4 milioane de lei în acest an pentru a continua înlocuirea de conducte și branșamente în localitățile Viișoara, Buza și Cluj-Napoca.

Delgaz Grid operează o reţea de gaze naturale de 23.000 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României şi o reţea de electricitate de 82.000 km în şase judeţe din Moldova. De la intrarea pe piaţa locală, în 2005, E.ON a investit 1,8 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 2,5 miliarde de euro.

Comenteaza