Grupul Banca Transilvania a ajuns la 10.000 de angajați

Grupul Banca Transilvania a ajuns la 10.000 de angajați
Horia Ciorcilă (foto centru) va conduce consiliul de administrație încă trei ani de aici încolo | Foto: BT

Banca Transilvania (BT) Cluj și Bancpost București au finalizat fuziunea și ar putea ajunge pe primul loc în sistemul bancar local. Managementul BT a anunțat că a fuzionat cu Bancpost în 31 decembrie. 

"Suntem bucuroși să anunțăm că BTși Bancpost au devenit o singură bancă. Este un pas înainte în povestea băncii noastre, în care achizițiile Bancpost, Victoriabank și Volksbank România au un loc aparte. Prima reinventare BT a avut loc în anul 2001, odată cu începerea extinderii la nivel național a rețelei de unități", au menționat Horia Ciorcilă și Omer Tetik (președinte și director general al BT). 

Prin fuziunea cu Bancpost, BT ajunge la 3 milioane de clienți, iar grupul financiar BT, la 10.000 de angajați, potrivit Business24. Înființată acum 25 de ani, BT a creditat, în ultimii 10 ani, 75.000 de companii, a plătit taxe la bugetul de stat de 3,7 miliarde lei și a investit peste 1,1 miliarde lei în dezvoltarea activității.

Integrarea Bancpost în BT a început în aprilie, după ce Consiliului Concurenției și Banca Națională și-au dat acordul pentru realizarea fuziunii. În noiembrie 2017, BT a semnat un acord pentru preluarea pachetului majoritar de acțiuni (99,15%) deținut de Eurobank Group la Bancpost, respectiv al acțiunilor deținute la ERB Retail Services și ERB Leasing, instituții financiare nebancare.

Valoarea tranzacției se ridica la 226 de milioane de euro din care 179 doar pentru Bancpost, la care se adaugă preluarea de către BTa unui împrumut subordonat de 80 de milioane de euro pentru Bancpost. În iunie 2018, BT a derulat un proces prin care a preluat și restul pachetului de 0,85% pentru Banpost.

Acționarii BT au ales în 2018 consiliul de administrație pentru următorii patru ani. Horia Ciorcilă, fondator al BT, a primit al cincilea mandat consecutiv ca președinte, iar iar cei șase membri  au obținut un nou mandat din partea acționarilor. Componența consiliului Horia Ciorcilă, Ivo Gueorguiev (Marea Britanie), Thomas Grasse (Germania), Doru Lionăchescu, Costel Ceocea, Vasile Pușcaș, Mirela Bordea.

Comenteaza