News alert Guvernul a prelungit termenul de depunere a declaraţiei unice
- Scris de Ziua de Cluj
- 12 Iul 2018, 17:02
- Economie
- Ascultă știrea

Executivul a adoptat, în şedinţa de joi, o ordonanţă de urgenţă prin care a fost prelungit termenul de depunere a declaraţiei unice de către contribuabili, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.
"Termenul a fost prelungit până la 31 iulie pentru depunerea declaraţiei unice. Termenul era iniţial 16 iulie. Cu alte cuvinte, toate acele modificări făcute de Guvern în acest an rămân în vigoare, dar cu schimbarea termenului prorogat. Bonificaţiile rămân în vigoare", a afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.
Astfel, contribuabilii pot depune până la 31 iulie declaraţia unică privind contribuţiile sociale şi impozitul pe venit datorate de persoanele fizice. Declaraţia poate fi depusă şi on-line.