Holcim şi Lafarge vor fuziona, formând cel mai mare producător de ciment din lume

Holcim şi Lafarge vor fuziona, formând cel mai mare producător de ciment din lume
Compania Holcim şi Lafarge, ambele cu operaţiuni în România, au convenit o fuziune prin schimb de acţiuni, care va crea cel mai mare producător de ciment din lume şi va presupune vânzarea de active, mai ales în Europa, pentru a obţine aprobările autorităţilor de reglementare.

Directorul general al producătorului francez de ciment Lafarge, Bruno Lafont, va conduce compania rezultată în urma fuziunii, au anunţat, luni, Holcim şi Lafarge, potrivit Bloomberg.

Wolfgang Reitzle, care urma să preia conducerea Holcim, din Elveţia, în acest an va prelua postul de preşedinte al board-ului noii companii, care se va numi LafargeHolcim. Acordul de fuziune a fost aprobat atât de conducerea Lafarge, cât şi de cea a Holcim.

Tranzacţia structurată pentru a include exclusiv acţiuni, va conduce la sinergii de peste 1,4 miliarde de euro şi va fi finalizată probabil în prima jumătate din 2015, au informat cele două companii. Lafarge şi Holcim vor vinde active, mai ales în Europa, pentru a obţine avizele autorităţilor de reglementare.

Ambele companii au capacităţi de producţie importante şi care se suprapun în ţări precum Franţa, Germania, Spania, Cehia, România şi Serbia, a afirmat Elizabeth Collins, analist la firma de cercetare Morningstar, potrivit Reuters.

Companiile vor putea combina anumite operaţiuni, după ce recesiunea globală a erodat cererea pentru materiale de construcţii şi a condus la oprirea activităţii unor fabrici sau la funcţionarea acestora în pierdere, scrie Bloomberg. Pentru a obţine un randament mai bun la fabricile cu consum ridicat de energie, Holcim a convenit în august un schimb de active în Germania şi Cehia cu Cemex, cel mai mare producător de ciment de pe continentul american.

"Fuziunea va fi bine primită", a declarat Christian Arnold, analist la Bank Vontobel, din Zurich. Lafarge a crescut vineri cu 8,9% pe bursă, la o capitalizare de 18,4 miliarde de euro, în timp ce Holcim a avansat cu 6,9%, la o capitalizare de 26,2 miliarde de franci elveţieni (21,4 miliarde de euro).

Holcim va lanasa o ofertă publică destinată investitorilor Lafarge, în cadrul căreia va oferi o acţiune proprie pentru una a companiei franceze. Oferta este condiţionată de obţinerea acordului a cel puţin două treimi din acţionarii Lafarge.

Întrebat dacă structura tranzacţiei indică o preluare a Lafarge de către Holcim, şeful Lafarge şi viitorul director al LafargeHolcim, Bruno Lafont, a declarat că aceasta este o fuziune între egali.

Tranzacţia va atrage atenţia autorităţilor de reglementare la nivel global.

"Autorităţile responsabile de concurenţă vor analiza în amănunt", a declarat Assimakis Komninos, avocat la firma White & Case, din Bruxelles.

Lafarge a estimat în raportul anual pentru 2013 că avea o cotă de 34% pe piaţa cimentului din Franţa, 40% în Marea Britanie şi 10% în Germania şi Spania. În SUA, producătorul francez controla 12% din piaţa cimentului, iar în Rusia 7%. Holcim nu a furnizat date despre cotele de piaţă din ţările unde are operaţiuni.

"Cele mai semnificative suprapuneri (de producţie, n.r.) sunt în Europa. Anumite ţări vor necesita o atenţie specială, şi anume Canada, SUA, Brazilia şi posibil India şi China", a spus Lafont, adăugând că două treimi din activele la care va renunţa noua companie sunt situate în Europa.

Lafont consideră că renunţarea la aceste active va satisface cerinţele autorităţilor de reglementare.

Ambele companii au făcut achiziţii costisitoare înaintea crizei financiare, în urma cărora au acumulat datorii semnificative. Holcim are în prezent 71.000 de angajaţi în 70 de ţări, iar Lafarge 65.000 de angajaţi în 64 de ţări.

Holcim România deţine două fabrici de ciment, în Câmpulung şi Aleşd, o staţie de măcinare şi un terminal de ciment la Turda, 13 staţii ecologice de betoane, trei staţii de agregate, două staţii de lianţi speciali şi un terminal de ciment în Bucureşti. Compania are aproximativ 950 de angajaţi.

Lafarge are operaţiuni în România pe segmentul cimentului, cu ponderea cea mai mare în vânzări, dar şi al betoanelor şi agregatelor.

Alături de Lafarge şi Holcim, un alt jucător important pe piaţa cimentului din România este Carpatcement Holding, parte a grupului german HeidelbergCement.

Holcim are o staţie de măcinare în Turda.

Etichete
Comenteaza