Iașiul primește 250 milioane € pentru Spitalul Regional de Urgență. Clujul mai așteaptă

Iașiul primește 250 milioane € pentru Spitalul Regional de Urgență. Clujul mai așteaptă
Macheta viitoarei mari unități medicale publice din Iași

Banca Europeană de Investiții (BEI) evaluează o posibilă finanţare a altor două spitale regionale de urgență, în Cluj şi Craiova. Aceasta va finanța cu 250 de milioane de euro construirea SRU Iași, care ar trebui să fie operaţional în 2027. 

Costul total al proiectului de la Iași e estimat la 421 de milioane de euro, fiind primul împrumut de acest gen destinat investiţiilor în spitalele româneşti. Construcţia, cu 850 de locuri, va înlocui actualul Spital Judeţean de Urgenţe Sfântul Spiridon, vechi de 260 de ani, şi va îmbunătăţi activitatea de predare şi cercetare de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Grigore Popa. 

Împrumutul reprezintă 59,4% din costul net aferent obiectivului, iar diferenţa de 170,9 milioane (40,6%) la care se adaugp taxele şi impozitele aferente proiectului, se va acoperi din fonduri nerambursabile şi de la bugetul de stat. Proiectul va fi implementat de către Ministerul Sănătăţii.

Perioada de implementare este de șapte ani, iar data limită de tragere a sumelor împrumutului este aprilie 2028. Împrumutul a fost acordat pentru 27 de ani. Noul spital va avea şapte etaje şi va oferi atât servicii spitaliceşti, cât şi asistenţă medicală ambulatorie, estimându-se a fi operaţional în 2027. În următoarele luni, se aşteaptă aprobarea şi a altor investiţii BEI în spitalele româneşti din Cluj și Craiova.

“Investiţiile în sistemul de sănătate sunt investiţii în oameni, iar noua finanţare din partea BEI transformă în realitate planurile de construire a unui nou spital regional, care va conduce la îmbunătăţirea asistenţei medicale în nord-estul României şi va dezvolta educaţia medicală în Iaşi”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul finanţelor din România şi guvernator al BEI.

„Noul obiectiv va facilita accesul pacienţilor la tratamente de specialitate şi va aduce beneficii şi educaţiei medicale pentru generaţiile viitoare de doctori”, a declarat Christian Kettel Thomsen, vicepreşedinte al Băncii Europene de Investiţii, responsabil de operaţiunile de creditare în România.

Toate cele trei proiecte au beneficiat de un proces de asistenţă consultativă şi tehnică oferit de experţi din cadrul BEI şi de consultanţi externi în contextul programelor cu finanţare europeană. Sprijinul consultativ a inclus elaborarea de studii de fezabilitate, sfaturi privind implementarea proiectelor şi utilizarea optimă a fondurilor UE.

Anul trecut, grupul BEI a acordat finanţări noi în valoare de 809 de milioane de euro pentru a sprijini investiţiile în învăţământul superior, distribuţia apei, eficienţa energetică şi investiţii din sectorul privat din toată România.

SRU Cluj, programat în zona unității militare din comuna Florești, va costa 2,5 miliarde de lei (fonduri europene și bugetare) și va avea 849 de paturi, dintre care 105 pentru îngrijiri critice. Este una dintre cele mai mari şi mai importante investiţii din zona de vest a ţării, realizată din fonduri europene.

Comenteaza