Foto În ce stadiu se află marile proiecte rezidențiale ale Clujului
- Scris de Călin Poenaru
- 11 Iun 2019, 12:09
- Economie
- Ascultă știrea
Valoarea apartamentelor și caselor aflate în construcție la Cluj se ridică la 1,56 de miliarde de lei, suprafața lor cumulată fiind de 60 de hectare. Wings, West City sau Record se numără printre cele mai așteptate apariții pe piața clujeană.
În primele șase luni ale anului, cu ajutorul asistenței de vânzări Victa, compania de consultanță IBC Focus a identificat 58 de șantiere, ansambluri rezidențiale aflate în diferite faze de construcție în zonă.
Valoarea estimată a investițiilor depășește 1,56 miliarde de lei, suprafața lor cumulată fiind de 600.000 mp. Consultanții au alcătuit un top al celor mai de interes lucrări din punctul de vedere al furnizorilor de materiale de construcții.
Ansamblul rezidențial Wings – situat pe strada Frunzișului, se afla la sfârșitul lui aprilie în execuție la faza de structură. Proiectul prevede două corpuri de clădire cu 114 apartamente fiecare, iar la etajele superioare vor fi penthouse-uri. Locuințele vor fi de clasa energetică A, materialele folosite și tehnologiile fiind prietenoase pentru mediul înconjurător. Suprafața desfășurată a imobilului va depăși 20.500 mp, iar proiectul se va dezvolta în două faze.
Imobilul este precertificat Romanian Green Building Council ca proiect “verde” Green Homes - RoGBC. Apartamentele se încadrează în clasa de performanță energetică A, finisajele balcoanelor se realizează cu materiale naturale, terasele sunt înierbate, sunt amenajate locuri de joacă, iar lifturile sunt ecoeficiente, reducând astfel consumul de energie electrică.
Pentru proiectul West City Tower, lucrările se aflau în curs de edificare și finalizare a structurii de rezistență la ultimul nivel, iar deja o parte din închideri și tâmplăria exterioară au fost montate. Imobilul va avea 26 de etaje și va încorpora 182 de apartamente, spații de birouri, spații comerciale și locuri de parcare subterane. Antreprenorul general al lucrării este Creativ Construct Tim, companie care s-a ocupat și de extinderea City Park Mall din Constanța.
Pe str. Anton Pann se află în execuție un ansamblu format din două imobile dispuse în regim de șase etaje, Beauciel, dezvoltat de EBS Real Estate Investment. Proiectul prevede construirea unui complex care va îngloba 103 apartamente cu 1-3 camere și suprafețe de 32-88 mp, dar și patru spații comerciale. La început de mai lucrările erau avansate: se aplicau finisajele interioare, proiectul fiind aproape în faza de predare a lucrării.
Cu o suprafață de 36.000 mp și o investiție de 180 milioane de lei, în cartierul Mărăști se află în execuție ansamblul Record Park care încorporează trei imobile de locuințe colective cu șapte etaje și cu 200 de apartamente, dar și cu clădiri și spații de birouri clasa A, zone de agrement, spații comerciale și restaurante, complex sportiv și grădină.
De antrepriza generală se ocupă consorțiul D&C Oil și Wincon, ambele fiind companii locale. La început de iunie se lucra în paralel la toate obiectivele la partea de infrastructură. În cadrul acestei investiții se așteptau oferte pentru cărămidă și pentru materiale de hidroizolații pentru mai multe proiecte aflate în derulare. Termenul de finalizare preconizat este februarie 2021.