Încă 250 milioane lei pentru Prima Casă în 2016. Plus o strategie pe cinci ani

Încă 250 milioane lei pentru Prima Casă în 2016. Plus o strategie pe cinci ani
Plafonul pe anul 2016 pentru programul guvernamental Prima Casă a fost suplimentat, printr-o hotărâre de guvern, cu 250 de milioane de lei, ca urmare a solicitărilor transmise de băncile înregistrate în program.

Potrivit Ministerului Finanţelor Publice, în perioada ianuarie-septembrie 2016 au fost acordate 27.329 de garanţii, în valoare totală de 2,6 miliarde de lei.

Plafonul de garanții alocat anul acesta pentru Prima Casă a mai fost suplimentat de două ori cu câte 500 de milioane de lei, astfel că plafonul total de garantare pe 2016 a ajuns la 2,69 miliarde de lei.

Din 2009 când a fost lansat programul Prima Casă şi până la finalul lunii septembrie 2016, au fost acordate 198.365 de garanţii, în valoare totală de 16,9 miliarde de lei, pentru finanţări în valoare de aproximativ 34 de miliarde de lei.

Prima Casă va avea o strategie pe 5 ani

De asemena, Guvernul a adoptat o strategie privind derularea programului Prima Casă în următorii cinci ani (2017-2021), conform ministrului Finanţelor Publice, Anca Dragu, strategia pe termen mediu fiind necesară pentru "a oferi sustenabilitate şi predictibilitate în business".

Pentru 2017 Prima Casă va avea un buget de 2,5 miliarde de lei, în perioada 2018-2020 bugetul va fi de 2 miliarde de lei, iar finanţarea pentru 2021 se va reduce la 1,5 miliarde de lei.

Etichete
Comenteaza