Indicele ROBOR la trei luni, la un nou maxim din ultimii trei ani

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a crescut luni la 1,85%, de la 1,84%, cât a fost cotat vineri, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR).Indicele la şase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare, a rămas la valoare de 2,02%, înregistrată vineri.
ROBOR la nouă luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de către băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de nouă luni, a rămas la 2,08%.
La începutul lunii septembrie, ROBOR la trei luni era cotat la 0,92%, iar la începutul acestui an la 0,87%.
ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic de BNR ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de zece bănci selectate de Banca Naţională.