Inflația e tot mai insuportabilă. A ajuns la 14,5% în mai, iar totul se scumpește de la o lună la alta
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 14,5% în luna mai 2022, de la 13,76% în aprilie, conform datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
„Preţurile de consum în luna mai 2022 comparativ cu luna aprilie 2022 au crescut cu 1,2%. Rata inflaţiei de la începutul anului (mai 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 9,2%. Rata anuală a inflaţiei în luna mai 2022 comparativ cu luna mai 2021 este 14,5%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2021 - mai 2022) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2020 - mai 2021) este 8,3%", se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC) - indicator pentru determinarea inflaţiei la nivelul statelor membre ale UE, în luna mai 2022, comparativ cu luna aprilie 2022, este 101,22%.
De asemenea, în mai, rata anuală a inflaţiei, calculată pe baza acestui indice este 12,4%, iar rata medie a preţurilor de consum, în ultimele 12 luni (iunie 2021 - mai 2022), faţă de precedentele 12 luni (iunie 2020 - mai 2021), determinată pe baza IAPC, s-a situat la 7,1%.
BNR anticipa că rata anuală a inflaţiei IPC urma să atingă un maximum de 14,2% în luna iunie, potrivit Raportului asupra inflaţiei din luna mai.
„Pe termen scurt, rata anuală a inflaţiei IPC este anticipată să avanseze până în luna iunie, când ar urma să atingă un maximum de 14,2%. Evoluţia va avea loc pe fondul presiunilor din partea costurilor de producţie (cu energia, materiile prime, transportul), exacerbate recent de invazia Rusiei în Ucraina, ceea ce a ocazionat o transmisie relativ accelerată a acestora asupra preţurilor de vânzare ale bunurilor şi tarifelor serviciilor din coşul indicelui CORE2 ajustat. De asemenea, dinamica IPC va reflecta şi majorarea preţurilor la energia electrică şi gazele naturale în luna aprilie 2022, în condiţiile expirării măsurilor anterioare de compensare şi plafonare şi ale trecerii la noua schemă, care presupune condiţii de eligibilitate mai stricte. Totuşi, intensitatea acestor presiuni este apreciată a se diminua pe termen mediu, pe măsura disipării presupuse a efectelor asociate războiului", se spune în Raportul publicat pe 12 mai.
În absenţa altor informaţii, BNR menţionează că proiecţia macroeconomică include ipoteza revenirii preţurilor energiei electrice şi ale gazelor naturale la niveluri contractuale actualizate (determinate pe baza mecanismelor pieţei liberalizate) în luna aprilie 2023, ceea ce va implica majorări însemnate la acest orizont.