Investitorii germani din România: “Luptați să vă păstrați angajații!”
- Scris de Ziua de Cluj
- 17 Mar 2020, 13:13
- Economie
- Ascultă știrea
Reprezentanții economiei germane consideră că este necesară adoptarea urgentă a unor măsuri guvernamentale fiscale și economice pentru companiile din România.
Comunitatea germană de business din țară, cel mai important partener economic al României, care a creat 270.000 de locuri de muncă în țara noastră, propune o soluție care în Germania a dat roade și în trecut, fiind un factor important în depășirea crizei: "protejați-vă forța de muncă ce cu greu a fost pregătită și susțineți unitatea în acțiune între mediul de afaceri și autorități".
Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România) susține că o soluție de depășire a actualei crize poate fi considerat modelul pe care îl aplică economia Germaniei: „Kurzarbeit” (munca redusă) pentru a evita concedierile. Angajații lucrează pe o anumită perioadă de timp mai puțin sau chiar deloc.
Angajatorul, împreună cu angajatul, decide procentul cu care scade timpul de lucru, iar angajatul primește proporțional salariul care ar trebui scutit de taxe și statul preia parțial diferența până la salariul întreg. Este vorba de un parteneriat între angajat, angajator și stat.
„Suntem în criză, dar aceasta va trece și cel mai important lucru este ca acum să ne gândim la ce va urma. Angajații sunt cel mai important atu al economiei românești și ei trebuie să rămână motivați și susținuți de angajatori și Guvern”, a declarat Sebastian Metz, director general al AHK Romania.
„Companiile germane prezente în România și AHK doresc să fie parteneri ai companiilor românești și ai Guvernului României pentru ca împreună să găsească cele mai bune soluții de a traversa cu bine această perioadă sensibilă, pentru a se putea bucura apoi din nou de succes”, a declarat Dragoș Anastasiu, președintele AHK.
În acest sens, AHK a lansat o platformă de comunicare, NewsRoom Covid-19, unde va încărca știri, informații din surse oficiale, dar și modele de bune practici oferite de antreprenori, pentru a veni în sprijinul mediului de afaceri. AHK România, reprezentanța oficială a economiei germane, numără 600 de firme-membre și oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informații și experiențe.