Ioan Popa cumpără două unităţi de producţie de carne de pui

"Suntem în discuţii de o jumătate de an pentru două unităţi de producţie de carne de pasăre. S-ar putea să încheiem chiar luna aceasta. Suntem în tratative avansate, în proporţie de 80-90%. Am rămas la faza ca fiecare să-şi armonizeze partea de documente, în aşa fel încât într-o lună, maxim două, să realizăm tranzacţia", a declarat, pentru Mediafax, Ioan Popa, proprietarul grupului Transavia.
El nu a dorit să dezvăluie numele unităţilor de producţie sau valoarea tranzacţiilor şi precizează că obiectul achiziţiilor este reprezentat de active, dar ar putea păstra şi din angajaţi, dacă se vor adapta regulilor companiei. Transavia va ajunge după cele două achiziţii la 2.200-2.300 de angajaţi, de la 1.600 în prezent.
Aceste achiziţii fac parte din planul proprietarului Transavia de a ajunge la o producţie de 100.000 de tone de carne pe an. În prezent, Transavia are o capacitate de producţie de peste 55.000 tone de carne pe an. Ultima achiziţie a avut loc în 2007, când a cumpărat Avicola Braşov, unitate care reprezintă 34% din producţia companiei.
Transavia deţine 15 ferme de creştere a puilor de carne, două ferme de reproducţie şi două staţii de incubaţie, o fabrică de nutreţuri combinate, două abatoare de industrializare a cărnii şi o fabrică de procesare a cărnii, precum şi ferme vegetale pe 10.000 ha. "Anul ăsta am mai făcut două ferme vegetale, una în Alba şi una în Cluj. Am reuşit să ne asigurăm în totalitate cantitatea de cereale care ne trebuie anul viitor, la dimensiunile care le avem acum", a menţionat proprietarul Transavia.