La ce să fiți atenți când cumpărați bilete de avion și ce drepturi aveți în caz de anulare. Recomandările ANPC
- Scris de Ziua de Cluj
- 17 Sep 2024, 16:19
- Economie
- Ascultă știrea
Directorul general ANPC, Paul Anghel, a transmis o serie de recomandări pentru cei care intenționează să zboare cu avionul.
Consumatorii ar trebui să achiziţioneze bilete de pe site-ul oficial al transportatorului aerian sau de la agenţii de turism, iar în situaţia în care drepturile pasagerilor nu sunt respectate, există posibilitatea adresării directe către instituţiilor respective, recomandă directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, într-o postare pe Facebook.
„În situaţia în care sunteţi un pasager de transport aerian cu drepturile afectate în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor norme comune în materie de compensare şi de asistenţă a pasagerilor, în cazul refuzului la îmbarcare, anulării cu mai puţin de 14 zile înainte zbor, sau în cazul întârzierii prelungite a zborurilor (o întârziere de cel puţin trei ore la sosire), aveţi dreptul să primiţi compensaţii din partea transportatorului aerian doar dacă solicitaţi acest drept în scris (conform politicii operatorilor economici) acestuia şi/sau dacă depuneţi o reclamaţie la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) sau Centrul European al Consumatorilor Romania (ECC Romania)", a scris oficialul ANPC.
Acesta atrage atenţia asupra comercianţilor şi pieţele online care nu au sediul în Uniunea Europeană.
„Dacă operatorul economic care administrează site-ul de pe care achiziţionaţi biletele nu are personalitate juridică în Uniunea Europeană capacitatea autorităţilor de a interveni în protejarea intereselor consumatorilor este limitată, astfel încât nu puteţi fi siguri că veţi beneficia de drepturile prezentate mai sus. Aveţi în vedere că firmele de claim (firme de recuperare a despăgubirilor pentru zboruri anulate sau întârziate) pot percepe comisioane de până la 30% + TVA din valoarea despăgubirilor", avertizează Paul Anghel.