Liber la restaurante, din 1 iunie, prin testarea clienţilor. Discuţii la Guvern

Liber la restaurante, din 1 iunie, prin testarea clienţilor. Discuţii la Guvern
Managerii hotelurilor din țară s-au reunit la Cluj | Foto: Paul Sandor

Industria ospitalităţii ia în calcul testarea clienţilor, pentru a putea funcţiona la interior cu o anumită capacitate, între 30 şi 50%, începând cu 1 iunie, a declarat marţi Dragoş Petrescu, secretar general al Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor, la Guvern.

Reprezentanţii industriei ospitalităţii au discutat cu premierul Florin Cîţu modul în care şi-ar putea relua activitatea, puternic afectată de restricţiile impuse din cauza pandemiei COVID-19.

Petrescu a precizat că operatorii nu vor majora costurile pentru a acoperi preţul testelor, de 2-3 euro. „Cei care se vor testa rapid vor fi o minoritate”, a spus Petrescu, în condiţiile în care o parte a clienţilor vor fi vaccinaţi, iar alţii vor fi trecut prin boală.

Angajaţii din industria Horeca vor avea prioritate la vaccinare, în condiţiile în care reprezentanţii industriei au constituit un grup de lucru cu comitetul de vaccinare.

„Comisia Europeană şi-a asumat data de 14 mai ca dată de finalizare a certificatului verde, astfel încât vom putea beneficia de o bază unică de date în aşa fel încat orice cetaţean român să poată fi uşor identificat şi să dovedească faptul că este vaccinat. Ţări ca Olanda şi Marea Britanie deja explorează concepte din domeniul cultural şi al ospitalităţii în care să poţi avea acces facil cu certificat verde, dar şi cu testare rapida”, spune Petrescu.

„Romania îşi va asuma certificate digitale în ceea ce priveşte deplasările internaţionale”, a spus Călin Ilie, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România.

Oficialii industriei au solicitat Guvernului şi sancţionarea sau ridicarea licenţelor pentru cei ce nu respetă regulile impuse de condiţiile sanitare sau fiscal.

O altă temă de discuţie a fost sprijinul financiar pentru industrie.

Comenteaza