Mate cere Parlamentului angajament pentru respectarea unei prevederi a Declaraţiei de la Alba-Iulia

Mate cere Parlamentului angajament pentru respectarea unei prevederi a Declaraţiei de la Alba-Iulia
Deputatul UDMR Mate Andras a solicitat, marţi, Parlamentului respectarea Declaraţiei de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 şi adoptarea unui angajament cu privire la aplicarea prevederii potrivit căreia "fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său", transmite mediafax.

Mate Andras, lider al grupului parlamentar UDMR din Camera Deputaţilor, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că a solicitat includerea pe ordinea de zi a Birourilor Permanente reunite a unei declaraţii care să fie apoi analizată, dezbătută şi adoptată privind respectarea prevederilor Declaraţiei de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918.

Mate a precizat că Parlamentul României ar trebui să îşi exprime angajamentul în privinţa aplicării unui punct anume din Declaraţia de la Alba Iulia, potrivit mediafax.ro.

"Parlamentul României ar trebui să adopte o declaraţie prin care să îşi exprime angajamentul de a întreprinde demersuri în vederea aplicării unui punct al Declaraţiei de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, conform căruia «fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său»", a adăugat Mate, conform sursei citate.

 

 

Comenteaza