Ministrul Finanțelor: "Evaziunea fiscală a ajuns o problemă de securitate naţională"
- Scris de Ziua de Cluj
- 03 Ian 2020, 15:45
- Economie
- Ascultă știrea
Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, consideră că evaziunea fiscală a ajuns o problemă de securitate naţională şi anunţă că va iniția acțiuni în cadrul CSAT.
"A venit momentul. Din punctul meu de vedere evaziunea fiscală a ajuns o problemă de securitate naţională. Chiar la început de an voi introduce în CSAT materialele necesare pentru aprobarea strategiei de informatizare a ANAF şi MFP ca obiectiv de importanţă naţională. Concomitent voi face toate demersurile ca începând din acest an ANAF să efectueze cel mult un control complex pe an la companiile din România, indiferent de mărimea lor. (Excepţie fac cazurile de flagrant/sesizări)", a scris vineri, Florin Cîțu, pe pagina sa de Facebook.
Premierul Ludovic Orban declara, în decembrie, că România are cea mai mare evaziune şi cel mai mic grad de colectare al TVA din Uniunea Europeană:
"Suntem ţara care avem cea mai mare evaziune pe TVA. Avem cel mai mic grad de colectare de TVA de la nivelul UE. Eu cred că TVA-ul de 19% este un TVA rezonabil, un TVA care poate asigura suportul alimentării bugetului de stat cu resurse suficiente. Evident că trebuie îmbunătăţită colectarea TVA, dar pentru îmbunătăţirea colectării TVA-ului şi ANAF-ul trebuie să înţeleagă că trebuie să schimbe obiceiurile. Trebuie informatizat ANAF-ul", a declarat premierul, citat de Agerpres.
Orban a adăugat faptul că, deşi a existat un program al Băncii Mondiale de informatizare a ANAF, acesta nu a mai fost pus în practică.