Ministrul Muncii: Adevăratele creşteri salariale se vor vedea în 2019

Ministrul Muncii: Adevăratele creşteri salariale se vor vedea în 2019
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a afirmat că în urma informaţiilor apărute privind faptul nu s-au acordat creşteri pentru pensii şi salarii, de fapt, punctul de pensie a crescut, s-au redus doar salariile mari şi veniturile brute ale bugetarilor au avansat în 2018.

"În ce privește salariile bugetarilor, aș vrea să fac niște precizări menite să înlăture confuzia dintre legea salarizării și modificările la Codul Fiscal privind transferul contribuțiilor. Legea salarizării a fost adoptată în iunie 2017, atuncând când s-a stabilit ca raportul între cel mai mic salariu și cel mai mare a fost stabilit 1 la 12, nivelul minim fiind reprezentat de salariu minim pe economie, iar cel maxim de salariul președintelui", a explicat Lia Olguţa Vasilescu, adăugând că înainte raportul era 1 la 15, dar ajunsese în realitate chiar la 1 la 18.

Conform acestuia, salariile marilor demnitari au scăzut cu sume până la 40%, astfel încât să se realizaze acest raport. "S-a știut de atunci că la aproximativ 3% dintre bugetari vor scădea salariile încă din luna mai. Eu am anunțat acest lucru de mai multe ori. Nu am pornit de la început de la ideea scăderii vreunui salariu, dar pentru a respectă raportul de 1 la 12 au fost necesare ajustări", a mai spus ministrul Muncii.

"Cei care criticau salariile mari de la stat, acum spun că nu e oportună niciun fel de scădere a vreunui salariu, chiar dacă acesta au scăpat de sub orice control", a mai spus Lia Olguţa Vasilescu.

Conform ei, un alt principiu pe care legea salarizării l-a vrut să îl repecte este următorul: la muncă egală salarii egale.

"Abia din anul 2022 se va echilibra sistemul, că aceeași funcție să fie plătită la același nivel. Bugetarii cu salarii de lux sunt oricum avantajați", a afirmat ministrul Muncii.

"În 2018 toți bugetarii au o creștere brută cu 25%, cu excepția celor care coboară direct în grilă începând cu 2022 și cei care au o creștere mai mare de 25%, adică 28,5%: IT, cercetători, persoane cu handicap, lucrători sezonieri", a spus Vasilescu, adăugând ca personalul didactic va avea o creştere de 20% a salariilor.

Lia Olguţa Vasilescu a mai spus că adevăratele creşteri se vor vedea în 2019, mai ales pentru cei cu salarii mici.

"Din 2019, bugetarii vor avea creşteri diferite: cei cu salarii mai mici vor primi o creştere mai mare, cei cu salarii mai mari vor stagna. Toti bugetarii pot vedea legea pentru a afla la ce nivel vor ajunge în 2022, atunci când sistemul va fi echilibrat", potrivit ministrului Muncii.

Ministrul Muncii a mai explicat că pentru persoanele cu contracte part-time, singura opţiune este să se adopte o Ordonanţă de Urgenţă. "Astăzi de la CES a venit o veste foarte proastă, deşi sindicatele au cerut să găsim o modalitate să rezolvăm această problemă... CES nu a pus ordonaţa pe ordinea de zi. Şi reprezentanţi ai sindicatelor au votat să nu fie pe ordinea de zi. Mă întreb dacă sindicatele chiar îi mai reprezintă pe salariaţi", a precizat aceasta.

Conform ei, pentru salariaţii din privat, statul nu are cum să intervină în negociere. "Până în prezent nimeni din privat nu a semnalat o reducere a salariului net", a spus Lia Olguţa Vasilescu, adăugând şi că Ministerul Muncii a emis mai multe acte normative pentru a se evita ca patronii să profite de modificarea legilor.

"Strict din cauza transferului contribuţiilor, salariile nu vor scădea", a precizat Lia Olguţa Vasilescu.

 

sursa: realitatea.net

Comenteaza