Ministrul pentru Energie: "În trei săptămâni pornim licitaţia pentru hidrocentrala Tarniţa-Lăpuşteşti"

Ministrul pentru Energie:
Ministerul pentru Energie spune azi, la Cluj, că în cel mult trei săptămâni licitaţia pentru hidrocentrala Tarniţa-Lăpuşteşti intră în linie dreaptă.

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a declarat azi, la Cluj, că în cel mult trei săptămâni vor fi terminate caietul de sarcini şi studiul de fezabilitate pentru demararea licitaţiei pentru construirea hidrocentralei Tarniţa-Lăpuşteşti.

Între timp, Instituţia Prefectului, Agenţia de Mediu şi Oficiul de Cadastru ar trebui să pregătească terenurile pentru exproprieri şi pentru autorizaţiile de mediu. "Săptămâna viitoare vom face un comandament", menţionează prefectul Gheorghe Vuşcan.

"Nu putem să scăpăm o asemenea şansă", a adăugat acesta, cu privire la scrisoarea de confort semnată de autorităţile române cu o serie de investitori chinezi pentru mai multe domenii de investiţii, între care şi pentru noua hidrocentrală.

Niţă afirmă că multe firme s-au interesat de construcţia hidrocentralei, estimată la 1,5 miliarde de euro, dar că acestea au cerut garanţii guvernamentale. "Pentru această lucrare nu se dau", precizează Niţă.

Potrivit proiectului, hidrocentrala cu acumulare prin pompaj de la Tarniţa-Lăpuşteşti va avea o capacitate instalată de 1.000 MW şi va fi echipată cu patru turbine-pompă. Lucrările sunt estimate să dureze până la şapte ani. Centrala va fi echipată cu patru grupuri reversibile turbină-pompă de câte 250 MW.

Comenteaza