Muștarul de la Cluj vrea să cucerească lumea. Nostalgia copilăriei i-a făcut să investească 20.000 de euro în afacerea cu sos
- Scris de Ziua de Cluj
- 14 Iun 2022, 13:48
- Economie
- Ascultă știrea
Tatiana Kovacs, fondatoarea Muștar DelaCluj, vrea să pună sosul preferat al mititeilor și al crenvuștilor pe harta celor mai bune orașe producătoare de muștar. Absolventa UAD din oraș se ocupă împreună cu soțul ei de acest business, iar în 2021 au înregistrat afaceri de 40.000 de lei.
Chiar dacă cel mai cunoscut muștar din lume provine din Frața, iar în România, cel de la Tecuci are cea mai mare notorietate, asta nu a împiedicat-o pe Tatiana Kovacs să pornească afacerea Muștar DELACLUJ
„Prima reţetă de muştar am făcut-o acasă, a fost reţeta pentru Muştar Gurmandia. Soţul meu, născut în Târgu-Mureş, şi-a amintit de muştarul din copilăria lui, cu gust de hrean. Am luat legătura cu domnul care producea muştarul respectiv şi am preluat reţeta de la dânsul. Am cizelat-o şi, momentan, producem sub denumirea de Muştar Hreanitor”, povesteşte Tatiana Kovacs, potrivit businessmagazin.ro.
Prețuri între 8 și 11 lei, iar muștarul poate fi consumat și de cei cu intoleranță la gluten
Numele pe care le-a dat sortimentelor îi aparţin ei şi soţului ei, care se implică în business când vine vorba despre comunicarea cu clienţii, transport şi gestionarea website-ului. Aşa au apărut Muştarul Camping, Muştarul Gurmandia, Meat the Sos şi Muştarul Hreanitor, iar Muştarul Gothic, de culoare neagră, a fost o ambiţie a lor de a realiza un sortiment care nu are culoarea galbenă clasică a acestui ingredient. Toate tipurile pot fi consumate inclusiv de cei care au intoleranţă la gluten.
„Produsele sunt vândute direct la magazine, băcănii, măcelării, magazine cu specialităţi, dar sunt şi parte din coşuri cadou de business. Preţurile diferă de la un magazin la altul, comercianţii având adaosuri cuprinse între 30 şi 100%.” Însă din atelierul de producţie, amplasat la Apahida, lângă Cluj-Napoca, produsele pleacă la preţuri cuprinse între 8 şi 11 lei, creşterea tuturor costurilor determinându-i totuşi pe cei doi antreprenori să opereze o scumpire cu aproximativ 15% a muştarului în perioada următoare.
„Cred că cel mai mare impact îl vor avea scumpirile actuale de la borcane, capace, materie primă, transport, utilităţi”, spune fondatoarea Muştarului DELACLUJ.
Afaceri de 40.000 de lei după o investiție de 20.000 de euro
Tatiana Kovacs este absolventă a Facultăţii de Arte Ioan Andreescu din Cluj-Napoca, denumită astăzi Universitatea de Artă şi Design, însă a preferat să dea domeniul în care s-a specializat pe un alt fel de artă – cea de factură gastronomică. Până a pus pe picioare atelierul de producţie, a fost nevoie de investiţii care s-au ridicat la 20.000 de euro. În ceea ce priveşte cifra de afaceri, aceasta a ajuns, în a doua jumătate din 2021, la 40.000 de lei.
„Planul pentru 2022 este de a extinde numărul de magazine unde sunt prezente produsele noastre, dar şi de a moderniza procesul de îmbuteliere şi de etichetare”, mărturiseşte Tatiana Kovacs.