Ne lipsește spiritul investițional. 12 miliarde de euro stau blocate

Ne lipsește spiritul investițional. 12 miliarde de euro stau blocate
Românii țin 55 miliarde de lei în depozite pe termen foarte scurt, cu scadența de o zi, iar acești bani nu produc beneficii consistente pentru deponenți sau economie, susțin reprezentanții celor mai mari fonduri de investiții din România.

Banca Națională a României arată că valoarea depozitelor pe termen scurt a crescut în 2016 față de 2015 cu 39%, de la 39,9 miliarde de lei la 55,4 miliarde. „Anul trecut au crescut depozitele populației și 15 miliarde de lei s-au dus în plus în depozite overnight (depozite în care termenul de scadență este ziua lucrătoare următoare datei constituirii, n. red.). Banii aceia nu produc suficient pentru client și aproape 0 pentru economie, deci nimeni nu are de câștigat”, a explicat Mihai Purcărea, CEO al BRD Asset Management.

Educația financiară deficitară reprezintă unul dintre motivele care explică apetența românilor pentru depozite, în detrimentul plasării economiilor în fonduri de investiții, piața de capital sau alte instrumente financiare, au afirmat administratorii de fonduri de investiții.

„La obligațiuni majoritatea clienților se gândesc că sunt asemănătoare cu depozitele bancare. Puțini iau în calcul potențiala fluctuațiile ce ar putea apărea în cazul creșterii de dobândă. Uitându-mă la nivelul dividendelor și obișnuinței clienților de a privi de la bun început acțiunile ca fiind volatile, cred că acțiunile nu reprezintă un risc mare. Atât timp cât clientul înțelege riscul și și-l asumă, avem potențial de creștere”, a spus Aurel Bernat, director adjunct la BT Asset Management Cluj.

90% dintre bani nu produc creștere economică

„Pentru români, prima sursă de sfaturi despre cum să-ți gestionezi banii o reprezintă familia și prietenii, conform unui studiu IMAS. Peste jumătate dintre femei (55%) și aproape 40% dintre bărbați își obțin astfel sfaturile cu privire la modul de economisire. Din păcate, România are cel mai scăzut grad de educație financiară din UE, conform unui sondaj Standard & Poor’s, și este foarte probabil că românii să solicite cui nu trebuie dintre apropiați sfaturi despre cum să-și investească banii agonisiți cu atâta trudă”, crede Lucian Anghel, președintele Bursei de Valori București (BVB)

Acesta este și motivul pentru care abordarea BVB în această privință este orientată către investitorii individuali. „Suntem cea mai dinamică bursă din regiune,” a spus Ludwik Sobolewski, CEO al BVB.

În România, educația financiară modestă își face simțite efectele în rândul populației, afirmă Dragoș Manolescu, directorul adjunct al OTP Asset Management. „În afară de stocul de depozite, trebuie să ținem cont că peste 90% din banii investiți stau în cvasidepozite, acele fonduri de obligațiuni care aduc mai mult decât un depozit bancar, însă pe termen lung, spre deosebire de acțiuni, nu pot capta creșterea economică”.

Investițiile românilor: afaceri, călătorii, imobiliare

Drumul spre investițiile în fonduri de acțiuni nu este însă foarte circulat, a arătat Dragoș Neacșu, președintele Erste Asset Management (EAM). „Dacă ar câștiga mâine 100.000 de euro, primele investiții ale românilor ar fi într-o afacere (15,5%), călătorii (15,1%) sau imobiliare (14,2%). Doar 1,5% și-ar plasa banii într-un fond de investiții”, a adăugat Neacșu, citând un studiu sociologic național, realizat de D&D Research în 2016, la solicitarea EAM.

„Credem că un portofoliu că să poată genera randamente pozitive trebuie să fie diversificat, dar trebuie să luăm în calcul și orizontul de timp. Nu putem investi în acțiuni pentru trei luni”, a spus Răzvan Szilagyi, directorul general al Raiffeisen Asset Management.

Diversificarea este cuvântul-cheie, crede Milan Prusan, managing director în cadrul NN Investment Partners. „Cel mai greu e să aplici acest demers de diversificare și mai ales e foarte greu de a administră zonă psihologică. E clar că pentru a fi o industrie credibilă care să atragă noi investitori trebuie să venim cu un mesaj puternic, susținut și bine documentat”.

Dividendele, mai bune ca dobânzile

Clienții au motive să investească mai mult în acțiuni în acest an mai ales datorită dividendelor, spun administratorii fondurilor de investiții. „Dividendele sunt mult mai interesante decât dobânzile. Principală temă la BVB este dividendul și sunt ferm convins că și anul acesta BVB va avea printre cele mai mari randamente ale dividendelor din lume”, a menționat Dragoș Manolescu, de la OTP. 

Piața de capital mai are o caracteristică pozitivă semnificativă pentru încrederea investitorilor. „România a avut randamente constant pozitive în echivalent euro timp de cinci ani la rând. Spre deosebire de alte burse, din 2012 și până în 2016, randamentele de pe piață de capital locală în echivalent euro au fost mereu pe plus și au crescut cu 97% în această perioadă. Cine a investit în urmă cu cinci ani pe piața de capital și-a dublat investiția în euro”, a declarat Lucian Anghel.

„Primavara investițională” este un eveniment organizat de BVB dedicat oportunităților de investiții la care au participat cei mai mari șase administratori de fonduri de investiții care gestionează 23,4 miliarde de lei și au cotă de piață de 97%: Erste Asset Management – Dragoș Neacșu, președinte, Raiffeisen Asset Management – Răzvan Szilagyi, director general, BT Asset Management Cluj – Aurel Bernat, director general adjunct, BRD Asset Management – Mihai Purcărea, CEO, NN Investment Partners – Milan Prusan, managing director, OTP Asset Management – Dragoș Manolescu, director adjunct.

Comenteaza