Negocierile pentru soarta viitorilor şomeri ai Nokia se încheie vineri

Negocierile pentru soarta viitorilor şomeri ai Nokia se încheie vineri
Negocierile dintre producătorul de telefoane mobile Nokia, care-şi închide fabrica din comuna clujeană Jucu, şi sindicate, se încheie în mod ferm cel târziu vineri.

Declaraţia îi aparţine liderului confederaţiei sindicale Cartel Alfa Cluj, Valentin Ilcaş, cel care este şi unul dintre cei doi lideri de sindicat de la fabrica de telefoane mobile.

"Vor primi salarii compensatorii, dar încă nu am stabilit câte, şi reconversie profesională pentru toţi disponibilizaţii", spune Ilcaş, fără însă a da alte amănunte. Întrebat care sunt variantele de reconversie pentru viitorii şomeri, sindicalistul a spus că acestea nu au fost încă stabilite.

"Se va face un fel de studiu, se discută cu fiecare în parte şi se face o fişă în care omul spune în ce meserie va vrea să se specializeze", a spus Ilcaş. 

Celălalt lider de sindicat de la fabrică, Cristian Copil, nu a putut fi contactat în ultima lună.

Comenteaza