Noapte de coşmar pentru firmele clujene

Noapte de coşmar pentru firmele clujene
Agenţii economici din judeţ trebuiau să se încadreze până ieri-noaptea, ora 24.00, pentru a-şi modifica taxa pe valoarea adăugată la cele 40.000 de case de marcat fiscale.

 Toţi agenţii economici clujeni care deţin case de marcat fiscale trebuie să îşi modifice taxa pe valoarea adăugată (TVA) de la 19 la 24% ca să poată funcţiona. Cu toate că procesul nu este unul complicat, avalanşa de cereri nu poate fi soluţionată decât în câteva zile.

 

Aplicarea noii TVA dă bătăi de cap întreprinzătorilor. Nu numai că modificarea a venit într-un interval foarte scurt, în comparaţie cu cele şase luni prevăzute de lege, dar nu le-a lăsat nici măcar timp pentru a introduce noile date în casele de marcat. Singurele care au dreptul să opereze aceste schimbări la case sunt service-urile autorizate, iar în Cluj nu funcţionează decât câteva zeci. Potrivit Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, numărul caselor de marcat fiscale din judeţ este de 39.182.

 

“Suntem asaltaţi de cereri. Vin oamenii cu casele de marcat de la prima oră. Vom lucra şi la noapte, şi în zilele următoare, în foc continuu. Nu putem să terminăm până la 1 iulie. Multe magazine vor fi închise fiindcă nu vor putea funcţiona fără casa de marcat”, spun reprezentanţii unui service de case de marcat. “Este foarte aglomerat la noi, avem multe contracte de mentenanţă. La cele micuţe nu este atâta nebunie. Cei care nu vor să aştepte pot apela şi la o altă firmă de service, chiar dacă au un contract cu alta. Achită o taxă de 100 de lei şi îşi rezolvă problema”, declară un alt gestionar de service.

 

în lipsa caselor de marcat, agenţii economici pot să vândă doar pe baza registrului de casă. Modificarea TVA va perturba, în principal, magazinele care deţin foarte multe case de marcat, precum supermarketurile sau hipermarketurile, ai căror angajaţi nu se pot deplasa cu ele la service. Acestea trebuie să aştepte venirea echipelor de service. Din această cauză, supermarketul Carrefour şi-a redus cu o oră miercuri seara programul de funcţionare. “Modificările se vor face peste noapte, după închiderea programului cu publicul. Miercuri închidem mai devreme pentru a permite realizarea modificărilor din sistem. Se lucrează la introducerea datelor din sistemul informatic şi la schimbarea preţurilor de la raft. Se vor face modificări şi joi noaptea, dar nu vom mai reduce programul de funcţionare”, afirmă Doina Mureşan, reprezentant al hipermarketului din Polus Center.

 

Angajaţii celorlalte hipermarketuri din oraş speră ca modificările să se realizeze integral miercuri şi joi noaptea, astfel încât să nu fie afectat programul de funcţionare. Totodată, reprezentanţii marilor magazine îi avertizează pe clienţi că există posibilitatea ca între preţurile de la raft şi cele de la casă să apară diferenţe în zilele următoare, până când se vor încheia toate verificările şi actualizările. Afectată de modificarea TVA va fi şi activitatea societăţilor cu program non-stop.

 

Goana după provizii

 

Ameninţarea scumpirilor i-a scos pe clujeni din case. Cumpărătorii au luat cu asalt magazinele în ultimele zile în speranţa de a mai face unele provizii înaintea anunţatelor creşteri de preţuri. “Am cumpărat ulei, carne, mai punem la congelator. Am scăpat noi cu pensia, dar nu ştim ce urmează”, ne-a relatat o cumpărătoare. “Nu ştim cu cât au crescut vânzările, dar, în mod clar, s-au majorat. Vin mult mai mulţi clienţi decât de obicei”, spune Doina Mureşan, reprezentant al Carrefour.

Comenteaza