Alături de parcurile industriale publice Tetarom în care mai au de construit investitorii deja anunţaţi în anii trecuţi, câteva companii s-au instalat şi în zonele industriale private din judeţ. Zona stă ceva mai bine la capitolul investiţii în acest început de an, spun jucătorii din piaţă.
În această lună constructorii finalizează lucrările pentru platforma de distribuţie Macromex de la Câmpia Turzii, din zona industrială REIF, potrivit conducerii companiei de construcţii ACI Cluj, responsabilă de şantier. Clujenii au realizat şi fabrica partenerului Macromex, La Lorraine, din vecinătate şi au început în primăvara anului trecut construcţia noului complex. "Finalizăm lucrările în această lună, partea de construcţii care ţine de noi, apoi urmează ca centrul să intre în probe", a precizat Dorin Aşchilean, directorul ACI Cluj. Centrul de distribuţie a produselor congelate, Edenia Distribution, denumit după cel mai important brand deţinut de Macromex, urmează să intre în funcţiune în aprilie, după finalizarea perioadei de probe, au anunţat oficialii Macromex. Construcţia ocupă 6.900 mp, are o capacitate de stocare de 17.000 paleţi, iar investiţia s-a ridicat la 17 milioane de euro, potrivit beneficiarului lucrării.
"Locaţia centrului de distribuţie este una strategic aleasă: Câmpia Turzii, un nod important cu conexiuni directe atât către zona de nord-vest a României, cât şi către marile oraşe din nord-vestul Europei. Această poziţionare permite livrarea produselor în cele mai importante pieţe din Europa în aproximativ 24 de ore", au explicat reprezentanţii Macromex. Compania de construcţii care a realizat centrul mai are câteva şantiere pentru proiecte industriale în judeţ şi perspective de lucrări în zonă. "Finalizăm luna aceasta lucrările la De'Longhi (noua fabrică de la Jucu a italienilor, n. red.), am început lucrul la centrul de cercetare de la Terapia şi mai pregătim câteva licitaţii, şi în alte judeţe. Clujul are una dintre pieţele active, are cele mai multe investiţii, după Bucureşti, pe ambele segmente, public şi privat. Clujul stă bine pentru perioada asta, una într-adevăr încă dificilă pentru sectorul nostru şi economie'", a menţionat Aşchilean.
Pentru acest an, Terapia Ranbaxy are bugetate investiţii de 5,5 milioane de euro pentru noul centru de cercetare-dezvoltare care va apărea pe platforma de la Cluj, potrivit directorului general Dragoş Damian. Primul centru de cercetare din Europa al grupului Ranbaxy va cuprinde un laborator de produse generice noi, un laborator de optimizare a proceselor de fabricaţie şi un laborator de dezvoltare analitică. Clădirea va avea parter şi etaj şi va ocupa o suprafaţă desfăşurată de 2.100 mp.
În parcul industrial Tetarom III, De'Longhi, care au preluat fostele hale Nokia, a lucrat pe parcursul anului trecut la o nouă unitate, în vecinătate, şi pregăteşte să finalizeze lucrările la noua fabrică. Unitatea preluată şi noua fabrică în curs de realizare sunt proiecte independente, urmând, ca după ce clădirea nouă devine funcţională, aceasta să opereze ca furnizor pentru fabrica existentă. De'Longhi a preluat fosta hală Nokia pentru producţia de expresoare de cafea de uz casnic.
În vecinătatea centrelor Bosch (producţie şi cercetare) şi De'Longhi, în parcul de la Jucu, se pregăteşte instalarea unei alte companii: Framag Austria, activă în domeniul echipamentelor industriale şi al ingineriei mecanice. Consiliul Judeţean (CJ) şi administratorii Tetarom negociază termenele de contract, potrivit reprezentanţii parcului industrial, care au precizat că societatea va prelua un teren de mai mici dimensiuni (4 ha) pentru o fabrică, pentru o investiţie în etape. În Tetarom II, americanii de la Emerson ar trebui să construiască în acest an o nouă etapă din cadrul campusului de la Cluj, un proiect mixt, cu hale şi birouri.
Şantiere se află în derulare şi în parcul industrial privat de la Dej, unde administratorii Arc Parc au demarat lucrări pentru o nouă hală, care se va construi pe o parcelă de 1,5 ha, va avea 5.000 mp şi necesită o investiţie de 2 milioane de euro. În această perioadă se află în derulare şi lucrările pentru noile spaţii ale suedezilor de la Trelleborg Automotive, care îşi desfăşoară activitatea aici. Trelleborg se va extinde în acest an construind o nouă hală de producţie de piese antivibraţie pentru autovehicule, iar investiţia totală se va ridica la 16 milioane de euro. Compania a primit 5,4 milioane de euro din partea Guvernului României. Investiţia va crea 284 noi locuri de muncă, ducând numărul de angajaţi la 585, potrivit datelor făcute publice.
În prima lună din an s-au anunţat, la nivel naţional, 347 de proiecte din domeniul industrial şi de retail, potrivit IBC Focus, agenţie care gestionează o bază de date cu şantierele din România. Dintre acestea, 259 vizează construcţii industriale (hale, depozite, fabrici şi spaţii de producţie, ateliere, ferme, abatoare), iar restul de 88 - de retail (supermarketuri, hipermarketuri, magazine, centre de bricolaj sau cash & carry, showroom-uri sau benzinării, malluri sau centre comerciale). "Comparativ cu luna ianuarie a anului trecut, 2014 tinde să prevestească un boom în domeniul construcţiilor industriale, cifrele aproape dublându-se faţă de cele 184 de proiecte apărute în ianuarie 2013", susţin reprezentanţii companiei. Cele mai multe proiecte industriale anunţate la început de an se concentrează în Nord-Vestul ţării, arată raportul de investiţii.