Nokia şi-a lansat astăzi noul vârf de gamă. Vezi cum arată şi ce funcţii are

Nokia şi-a lansat astăzi noul vârf de gamă. Vezi cum arată şi ce funcţii are
Producătorul de telefoane mobile Nokia, cu o fabrică şi în comuna clujeană Jucu, şi-a lansat astăzi noul vârf de gamă al seriei N de telefoane inteligente, N9. Terminalul se bazează pe sistemul de operare MeeGo.

Telefonul este primul smartphone din lume care nu mai are butoane fizice, cu excepţia celor pentru volum şi a celui de pornire. Carcasa este construită dintr-o singură bucată de policarbonat iar telefonul va fi disponibil în trei culori - albastru, roz și negru. Sistemul de operare MeeGo include un browser pentru Internet, dar şi navigaţie GPS.

Amintim, Nokia a renunţat la dezvoltarea sistemului de operare Symbian în favoarea sistemului Windows Mobile şi dezvoltă în paralel sistemul MeeGo. Decizia a avut repercursiuni la nivel mondial în interiorul concernului şi s-a soldat cu mii de concedieri. Inclusiv centrul de cercetare-dezvoltare de la Cluj a fost închis după ce Nokia a anunţat că va externaliza serviciile către Microsoft. Vezi detalii despre noul N9 pe site-ul oficial al Nokia.

Comenteaza