Foto Noul RCA: tinerii cu incidente în trafic plătesc cel mai mult

Noul RCA: tinerii cu incidente în trafic plătesc cel mai mult

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat tarifele de referință pentru polițele de răspundere auto obligatorii, iar șoferii fără incidente în trafic vor plăti mai puțin la polițele RCA. 

Tinerii sub 30 de ani sunt cei care vor avea de plătit cele mai mari tarife la RCA, valoarea maximă a asigurării fiind de 896 de lei pentru un autoturism cu capacitatea de 1.200-1.400 cmc și de 2.739 de lei pentru cele peste 2.500 mc. Cei mai favorizați șoferi sunt cei care dețin un autoturism cu o capacitate cilindrică de 1.201-1.400 mc și au peste 60 ani, urmând să plătească maximum 530 lei, conforma calculelor platformei FinZoom.  

Șoferii până în 30 de ani vor plăti maximum 896 de lei, cei de 31-40 de ani vor achita până la 565 de lei, la cei între 41 și 50 de ani tariful maxim va fi de 556 lei, respectiv de 566 de lei pentru cei de 51-60 de ani. Numărul daunelor precum și valoarea acestora au scăzut în 2017. "Prima de risc este stabilită luând în considerare o perioadă de cinci ani, în raport cu data accidentului.

Datele analizate la nivel de poliță corespund tuturor polițelor care au cel puțin o zi de valabilitate în perioada 1 iulie 2012 – 30 iunie 2017. Pentru toate segmentele pieței definite în segmentarea tarifelor s-a calculat o estimare a primei de risc ca produs dintre dauna medie și frecvența daunelor. Atât estimarea daunei medii, cât și a frecvenței daunelor sunt bazate pe datele istorice ale pieței RCA din România", arată ASF.

Comenteaza