Nu vor privatizare la Hidroelectrica VIDEO

Nu vor privatizare la Hidroelectrica VIDEO
Zeci de angajaţi ai companiei Hidroelectrica Cluj au pichetat în această dimineaţă sediul prefecturii. Oamenii nu sunt de acord cu viitoarea privatizare a societăţii. Protestatarii au anunţat că vor merge să picheteze chiar şi sediul Ministerului Economiei. Pe de altă parte, conducerea clujeană a Hidroelectrica susţine că nu există nicio informaţie oficială că statul român ar intenţiona să cedeze pachetul majoritar de acţiuni, şi că singurele discuţii au făcut referire la vânzarea a 10 procente.

Aproximativ 30 de angajaţi ai Hidroelectrica Cluj au protestat împotriva privatizării societăţii.

Liderii de sindicat i-au înmânat prefectului judetului Cluj o scrisoare cu nemulţumirile lor. Mai mult, ei au anunţat că vor participa la un protest care va fi organizat la începutul lunii aprilie la Bucureşti în faţa Ministerului Economiei.

Guvernul a aprobat strategia de privatizare a Hidroelectrica, care prevede într-o primă etapă vânzarea unui pachet de 10 la sută din acţiuni.

Reporter: Bianca Suciu
Imagine: Florin Dan

Comenteaza