Şomerii de la Mechel găsesc joburi cu "funcţionarul electronic", invenţia AJOFM Cluj VIDEO

Şomerii de la Mechel găsesc joburi cu
Angajaţii de la Mechel Câmpia Turzii, care riscă să fie disponibilizaţi în următoarele trei luni, îşi vor putea găsi locuri de muncă prin intermediul invenţiei AJOFM Cluj, "funcţionarul electronic". Patru astfel de aparate vor fi amplasate în incinta fabricii, anunţă directorul AJOFM Daniel Don.

"În cel mult două săptămâni va instala patru funcţionari electronici. vor fi conectaţi la baza de date a AJOFM, vor fi instalate în zona departamentului de resurse umane", spune el. "Mulţi vor putea găsi locuri de muncă înainte de a primi decizia de disponibilizare", adaugă Don.

Directorul AJOFM spune că analizează cu Consiliul Judeţean Cluj posibilitatea de a-i transporta pe cei disponibilizaţi de la Cîmpia Turzii la Cluj-Napoca, gratuit, dacă îşi găsesc locuri de muncă aici. "E în analiză această posibilitate, pentru că mulţi agenţie conomici nu recrutează forţa de muncă din zona limitrofă, din cauza costurilor cu deplasarea. Dacă o persoană şi-ar găsi un job la Cluj-Napoca, ar avea costuri substanţiale cu transportul", a spus Don.

Vezi mai jos declaraţia video a lui Daniel Don:

Comenteaza