Parteneriat pentru angajaţii Nokia

Parteneriat pentru angajaţii Nokia
Consiliul Judeţean (CJ) Cluj a aprobat hotărârea de asociere cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) în vederea atragerii de fonduri europene (din bugetul destinat combaterii efectelor negative ale globalizării), pentru reintegrarea în câmpul muncii a persoanelor disponibilizate de la Nokia.

Consilierul PDL Steluţa Racolţa a avertizat că această iniţiativă se va suprapune cu un al proiect similar demarat de Ministerul Muncii.

Propunerea privind accesarea de fonduri europene pentru un proiect destinat reintegrării în câmpul muncii a femeilor disponibilizate de la Nokia a venit din partea consilierilor judeţeni PSD. "Din cei 2.000 de angajaţi direcţi ai Nokia, peste 1.200 sunt numai femei. Cu toţii ştim că cel mai greu le este femeilor să-şi găsească un loc de muncă", a spus consilierul PSD Mihaela Rozor. Aceasta a explicat că dintr-un studiu ce îi viza pe muncitorii Nokia din Bochum reiese că femeile au fost cele mai afectate. "De aceea am propus să ne asociem cu AJOFM, de la care, de altfel, am primit un răspuns favorabil în sensul acesta, şi să apelăm la fondul destinat combaterii efectelor globalizării, de la nivelul UE", a afirmat Rozor.

Consilierul PDL Steluţa Racolţa a avertizat că o astfel de iniţiativă nu va avea nici un efect, dat fiind faptul că şi Ministerul Muncii a demarat un proiect similar. "Niciodată nu vor putea fi aprobate spre finanţare două proiecte care vizează acelaşi grup ţintă", a spus Racolţa.

Ea a precizat că demersul ministerului este mult mai avansat. "Deja ministrul Sulfina Barbu a avut întâlniri pe această temă la Bruxelles", a precizat Racolţa. "Atât timp cât cei de la AJOFM Cluj nu ne-au spus că am face un demers inutil, nu văd de ce nu am încerca. E datoria noastră să ne implicăm şi să nu aşteptăm ajutor de la Bucureşti. Dacă se va dovedi că vor câştiga ei aceşti bani, foarte bine, ne vom bucura, dar asta nu înseamnă că trebuie să stăm deoparte", a comentat Rozor. În final, preşedintele Alin Tişe a propus ca proiectul să-i vizeze pe toţi disponibilizaţii de la Nokia, nu doar pe femei. Amendamentul a fost aprobat de plenul CJ.

 

 

Comenteaza