Foto Pasagerul cu numărul 2 milioane de pe Aeroportul Cluj, sărbătorit mai devreme decât anul trecut
- Scris de Ziua de Cluj
- 22 Iul 2026, 15:40
- Economie
- Ascultă știrea
Aeroportul Internațional Cluj a sărbătorit astăzi pasagerul cu numărul 2.000.000 în anul 2026, pentru a opta oară în istoria sa.
Prin atingerea acestui prag, devenit deja o tradiție în activitatea aeroportului, Aeroportul Internațional Cluj își reconfirmă poziția de primul aeroport regional al României și principala poartă aeriană a Transilvaniei, contribuind semnificativ la mobilitatea pasagerilor și la dezvoltarea economică și turistică a regiunii.
Potrivit directorului Aeroportului din Cluj, pasagerul cu numărul 2 milioane a fost sărbătorit în acest an mai devreme decât anul trecut. În 2025, acesta a fost sărbătorit în luna august.
„Anul acesta sărbătorim mai repede atingerea pragului de 2 milioane de pasageri. După cum știți, anul trecut am înregistrat aproximativ 3,6 milioane de pasageri. În primele șase luni ale anului avem o creștere de 5%, iar din acest motiv reușim să aniversăm mai devreme acest moment. Consiliul Județean Cluj a stabilit ca prioritate dezvoltarea aeroportului. Anul acesta am reușit să introducem 13 destinații noi, frecvențe suplimentare și să consolidăm traficul.
Împreună cu Consiliul Județean Cluj estimăm că în anul 2045 vom ajunge la 10 milioane de pasageri. Așa cum, în perioada 2006-2008, când aveam aproximativ 200.000 de pasageri, am pregătit infrastructura pentru 3 milioane de pasageri și ulterior am depășit acest prag, la fel vom pregăti, împreună cu domnul președinte Alin Tișe, domnul vicepreședinte Radu Rațiu și consilierii județeni, o strategie coerentă pentru atingerea pragului de 10 milioane de pasageri”, a declarat David Ciceo, directorul general al Aeroportului Cluj.
Pasagerul cu numărul 2.000.000 a fost înregistrat pe zborul RO643, operat de compania aeriană TAROM, partenerul evenimentului aniversar.
La sosirea cursei TAROM de la București a fost marcat un moment aniversar: pasagera cu numărul 2.000.000, Diana Lucaciu, a fost întâmpinată festiv și premiată de reprezentanții Aeroportului Internațional Cluj, ai Consiliului Județean Cluj și ai companiei aeriene TAROM.
„Este un moment foarte emoționant pentru mine, pentru că nu mă așteptam la această surpriză. Mi-ați făcut ziua și vă mulțumesc. Vă doresc cât mai mulți pasageri fericiți, destinații noi și călătorii reușite”, a declarat pasagera cu numărul 2 milioane.
Radu Rațiu: „Aeroportul Cluj, poarta de intrare a investitorilor în județ”
„Din punctul meu de vedere, sunt 2 milioane de oameni care au spus că s-a făcut un lucru bun. Sunt oameni care au mers sau s-au întors de la locul de muncă, au călătorit pentru a vizita alte locuri sau sunt investitori care au ales județul Cluj și au deschis aici fabrici. Nu trebuie să uităm că aeroportul este poarta de intrare a investitorilor în județul nostru. De aceea, împreună cu domnul Alin Tișe și colegii mei din Consiliul Județean, sprijinim și ne dorim să dezvoltăm în continuare acest aeroport. Atât timp cât vom avea un aeroport dezvoltat, vom rămâne cel mai dezvoltat județ din România.
Cel mai important este însă faptul că 2 milioane de oameni au beneficiat de serviciile de calitate ale Aeroportului Internațional Cluj. Acești 2 milioane de pasageri au trecut prin aeroport în mai puțin de 200 de zile calendaristice, ceea ce înseamnă o activitate continuă, 24 de ore din 24, șapte zile din șapte. Este o muncă ce trebuie coordonată la minut. Felicitări și sperăm ca pasagerul cu numărul 3 milioane să vină cât mai curând”, a declarat Radu Rațiu, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj.
Viorel Federiga: „Activitatea aeroportului a continuat să crească în 2026”
„Pasagerul cu numărul 2 milioane a zburat cu TAROM, o companie cu o istorie îndelungată. În numele Consiliului de Administrație le mulțumesc tuturor, consilierilor județeni, conducerii și întregii echipe executive care au făcut posibil ca, după primul semestru al anului 2026, să înregistrăm rezultate foarte bune.
Chiar dacă la începutul anului existau îngrijorări generate de contextul politic, geopolitic și de încetinirea economiei, activitatea aeroportului a continuat să crească. Am ajuns mai repede la pasagerul cu numărul 2 milioane și sperăm ca până la finalul anului această creștere să fie și mai mare”, a declarat Viorel Federiga, președintele Consiliului de Administrație al Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj.
Bogdan Costaș: „Aeroportul Cluj, unul dintre liderii regionali ai aeroporturilor din România”
„Depășirea pragului de 2 milioane de pasageri reflectă încă o dată extinderea și dezvoltarea continuă a traficului aerian și confirmă poziția Aeroportului Cluj ca unul dintre liderii regionali ai aeroporturilor din România. Mă bucur că, odată cu creșterea numărului de pasageri, se dezvoltă și o serie de proiecte de investiții care răspund nevoilor tot mai complexe ale acestei industrii. Sunt convins că toate aceste investiții contribuie la creșterea confortului pasagerilor și, așa cum spunem în aviație, safety first. Vă mulțumesc și felicitări încă o dată!”, a declarat Bogdan Costaș, directorul general TAROM.














