Patru investitori pentru Oltchim, nicio ofertă angajantă
- Scris de Ziua de Cluj
- 28 Mar 2014, 18:10
- Economie
- Ascultă știrea

Consorţiul de administratori judiciari ai Oltchim SA, RomInsolv şi BDO Business Restructuring, informează că până la această dată, patru potenţiali investitori au achiziţionat caietul de prezentare care detaliază procedura şi etapele vânzării fluxului de producţie al Oltchim SA.
La expirarea termenului limită, consorţiul de administratori judiciari a consemnat că nu a fost depusă nicio ofertă angajantă din partea investitorilor interesaţi.
După expirarea termenului limită, a fost depusă o ofertă din partea unui potenţial investitor. Urmărind prevederile caietului de prezentare, oferta depusă peste termen nu a fost luată în considerare.
O parte dintre investitori, interesaţi de funcţionarea în sistem integrat a combinatului Oltchim cu rafinăria Arpechim au solicitat un nou termen de 30 de zile, motivat de orizontul de timp în care estimează că vor finaliza negocierile pentru preluarea rafinăriei odată cu Oltchim SPV.
În acest sens, consorţiul de administratori judiciari va convoca adunarea creditorilor şi va supune aprobării acesteia repetarea procedurii cu un nou termen limită de depunere a ofertelor angajante.