Peste 1.600 de locuri de muncă vacante, la Cluj

Cele mai multe posturi vacante sunt în Bucureşti (1.428) şi în judeţele Cluj (1.630), Prahova (937), Arad (532), Timiş (443), Sibiu (417), Iaşi (388), Braşov (373 ) şi Harghita (372).
Judeţele cu cele mai puţine locuri de muncă sunt: Caraş-Severin (două), Bacău (trei), Tulcea (12), Covasna (14), Sălaj (24), Mehedinţi (34), Ialomiţa (38), Brăila (51), Gorj (58), Buzău (63), Giurgiu, Suceava (câte 66) şi Botoşani (69).
Angajatorii au pentru persoanele cu studii superioare 1.204 locuri de muncă, cele mai multe fiind pentru posturi de analist servicii client (242), programator (48), inginer mecanic (44 ), funcţionar economic (31), manager proiect, inginer de sistem software (câte 26) şi inginer construcţii civile (23).
Pentru persoanele cu studii medii şi profesionale şi pentru lucrători necalificaţi sunt disponibile 9.645 de locuri de muncă, cele mai multe pentru confecţioner-asamblor articole din textile (837), muncitor necalificat în industria confecţiilor (814), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (480), operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice (436), montator subansamble (371), şofer autocamion, maşină de mare tonaj (362), lucrător comercial (233), manipulant mărfuri (182), casier (178) şi vânzător (171).