Piaţa rezidenţială a început 2025 în scădere. Clujul, mai puține tranzacții cu aproape 16%

Piaţa rezidenţială a început 2025 în scădere. Clujul, mai puține tranzacții cu aproape 16%

Piaţa rezidenţială a început 2025 în scădere, numărul tranzacţiilor de locuinţe reducându-se în ianuarie cu 17% la nivel naţional, conform datelor datelor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

În total, în România au avut loc peste 8.400 de tranzacţii în luna ianuarie, din care aproximativ 30% în Bucureşti (circa 2.500 de tranzacţii).

Surpriza lunii a venit din partea judeţului Suceava, care a raportat o creştere de 38% şi peste 400 de tranzacţii cu locuinţe încheiate la notar, ceea ce îl plasează pe poziţia a patra la nivel naţional. Tot pe plus a fost şi piaţa imobiliară din judeţul Constanţa, cu un avans de 20%, la aproape 600 de tranzacţii. După numărul de tranzacţii, Constanţa a ocupat locul doi în topul naţional în luna ianuarie, în faţa judeţului Ilfov, în care au avut loc mai puţin de 500 de tranzacţii, în scădere cu 7%.

În schimb,  judeţul Cluj a înregistrat o scădere cu aproape 16%, la puţin peste 400 de tranzacţii. Tot pe minus au fost şi Timiş, Braşov şi Iaşi, cu scăderi mai mari decât media naţională, cu 43%, 31% şi, respectiv, 59%.   

Conform Institutului Naţional de Statistică (INS), în luna decembrie au fost emise peste 2.500 de autorizaţii la nivel naţional, în scădere nesemnificativă cu 1,5% raportat la decembrie 2023. Scăderea provine integral din partea mediului urban, acolo unde au fost emise puţin peste 720 de autorizaţii (-8%), în contextul în care mediul rural a înregistrat 1.800 de autorizaţii, în creştere cu circa 1%.  La nivelul anului 2024, autorităţile locale au emis aproape 35.700 de autorizaţii de construire, cu aproape 3% mai multe comparativ cu anul 2023. Creşteri au fost semnalate atât în mediul urban, unde au fost emise aproape 10.700 de autorizaţii (+1,4%), cât şi în mediul rural, unde creşterea a fost cu 3,7%, la 25.000 de autorizaţii.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .