PNL, despre preţul cerut de PSD pentru piaţa energiei: ''Este practic un reper, dar nu ne dorim această cifră şi pentru consumatorii casnici''

PNL, despre preţul cerut de PSD pentru piaţa energiei: ''Este practic un reper, dar nu ne dorim această cifră şi pentru consumatorii casnici''

Purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionuţ Stroe a declarat marţi, într-o intervenţie la Antena 3, despre preţul maximal cerut de PSD în energie, de 1,3 lei că pe piaţa semi-reglementată a companiilor, a consumatorilor industriali, a IMM-urilor putem vorbi de un asemenea preţ, însă liberalii nu sunt de acord ca acest preţ să se aplice şi consumatorilor casnici. Liberalul a mai spus că decizia finală o vom avea în câteva zile, în coaliţia de guvernare. Vă pot asigura că va fi o piaţă semi-reglementată, a ţinut să precizeze Stroe.

”Nu sunt variante şi nu există în momentul de faţă niciun fel de tensiune legată de soluţia care va fi adoptată. Ceea ce ne dorim noi, liberalii şi cu siguranţă probabil şi partenerii noştri, este pe de o parte menţinerea tarifelor actuale pentru consumatorii casnici, preţul practic va fi menţinut la cotele acestea minime şi vor exista soluţii pentru a scădea tarifele consumatorilor economici, fie că vorbim de consumatori industriali, că vorbim de IMM-uri, că vorbim de zona de business”, a declarat Ionuţ Stroe.

El a precizat că ”energia furnizată acestor companii va fi, practic, mai ieftină”. ”În felul acesta, noi ne gândim în primul şi în primul rând la competitivitatea economiei, pentru în toate produsele şi serviciile şi în toată economia preţul energiei se va regăsi şi se regăseşte în momentul de faţă şi pe de altă parte ne dorim şi o sustenabilitate a exporturilor, a ceea ce producem noi pentru a fi competitivi pe pieţele internaţionale”, a ţinut să precizeze Ionuţ Stroe. Purtătorul de cuvânt a PNL a mai afirmat că dacă aceste măsuri vor fi luate printr-o ordonanţă sau două, sau trei, contează mai puţin.

 ”Vă pot asigura că va fi o piaţă semi-reglementată, va fi o piaţă liberalizată cu o anumită componentă de semi-reglementare, soluţie aprobată şi de Comisia Europeană, în mai multe state ale UE”, a arătat Stroe.

Întrebat dacă PNL este de acord cu această cifră maximală de 1,3 lei avansată de PSD, Ionuţ Stroe a spus: ”Putem fi de acord cu orice cifră mai mică decât cea existentă în momentul de faţă. 1,3 lei kw/h este practic un reper, dar, atenţie, nu ne dorim această cifră şi pentru consumatorii casnici, Acolo vrem ca preţurile să rămână 0,68 respectiv 0.80, în funcţie de consum. Pe piaţa într-adevăr, semi-reglementată a companiilor, a consumatorilor industriali, a IMM-urilor putem vorbi de un asemenea preţ. Decizia finală o vom avea în câteva zile”. 

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat luni că au fost discuţii, în Biroul Politic Naţional al PNL, despre preţurile la energie şi a subliniat că este vorba de o decizie pentru o piaţăa energiei semi-reglementată.

El a adăugat că încă sunt căutate soluţii tehnice „prin care putem să integrăm fondurile de la UE pentru combarea sărăciei energetice şi soluţiile prin care vom decide în aşa fel încât să protejăm în continuare populaţia, iar preţul la energie, mă refer la primele două praguri, la consumatorul casnic să rămână la aceeaşi valoare”.

Liderul PSD Marcel Ciolacu a declara recent, la Dâmboviţa, despre deciziile din energie aşteptate în cadrul coalţiei, că vrea să fie foarte clar şi că doreşte în continuare o reglementare, dacă nu totală, parţială astfel încât să fie sustenabil atât pentru populaţie cât şi pentru economie.

 

Etichete
Comenteaza